Un apartament aflat într-o clădire istorică din zona Bălcescu, care a fost ocupat ilegal de romi timp de zece ani, a fost recuperat de Primăria...
Accident spectaculos între Teregova și Domașnea. O autoutilitară a rămas suspendată pe parapetul de pe marginea șoselei. Carosabilul umed, curba și neadaptarea vitezei la cele...
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu îi va acorda rectorului Universității de Vest din Timișoara Marilen Pirtea, la finalul lunii noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa. ...
Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Aurora” Reșița a făcut parte dintr-un proiect dus la bun sfârșit împreună cu instituții de învățământ din Marea Britanie, Cehia,...
De la începutul săptămânii sunt proteste la casele teritoriale de pensii din țară. Astăzi, personalul Casei Județene de Pensii Caraș-Severin a decis să se alăture...
O nouă colaborare de succes va fi patentată între U.V.V.G și universități partenere din Republica Moldova, prin programul Erasmus+. În perioada 30 octombrie 2023 –...
Lucrări de spălare rețele sunt programate de către societatea Aquatim. Apa va fi întreruptă. În zilele următoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție în...
Polițiștii cărășeni au întocmit trei dosare penale în ultimele 24 de ore pe numele unor șoferi prinși sub influența drogurilor. Un prim caz s-a petrecut...
În urma campaniilor organizate de autoritățile reșițene, mai mulți căței din adăpostul de pe drumul Lupacului și-au găsit o casă. Târgurile de adopții canine organizate...
Lucrări la rețele și spălări sunt programate pentru joi, 9 noiembrie, în mai multe localități din județul Timiș. Vezi cine va fi afectat! Joi, 9 noiembrie, între orele 8-17...
Rodica Aurelian, fosta șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timișoara și-a recunoscut vinovăția în fața acuzațiilor DNA. Procurorii Anticorupție au acuzat-o pe Aurelian...
Timișoara. Președintele Consiliului Județean Timiș le transmite timișorenilor că lucrările de restaurare ale Castelului Huniade vor dura și că, pe măsură ce vor fi finalizate...
Intervenție de urgență a pompierilor cărășeni, pe drumul ce leagă localitatea Vodnic de Rafnic, la un accident rutier. Evenimentul rutier a avut loc în urmă...
Copii, sunteți invitați la spectacolul-feerie „Anotimpuri”, al companiei independente BIS Teatru din Sibiu, pe scena Teatrului Merlin din Timișoara! „Anotimpuri” consemnează încheierea proiectului „SCRISORI PENTRU...
Pas important în ceea ce privește reabilitarea Castelului Huniade. Primăria Timișoara a eliberat autorizația de construire necesară restaurării. Primăria Timișoara anunță că a emis autorizația...
Cărășenii au o părere mai bună despre președintele Consiliului Județean decât despre primarul Reșiței, iar Marcel Vela e cel mai apreciat om politic din Caraș-Severin!...
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește 103 ani în 11 noiembrie. Instituția de învățământ superior a pregătit un maraton de evenimente. Prin semnarea, de către Regele Ferdinand,...
Deputatul PNL de Caraș-Severin susține eliminarea pragurilor impuse în tranzacțiile cash! „M-am alăturat colegilor liberali și am semnat proiectul de lege prin care susținem revenirea...
O casă din zona Stavila a fost distrusă aseară de un incendiu puternic. Pompierii au luptat mai bine de 3 ore cu flăcările care s-au...
Asociația „Acasă în Banat” a ajuns la Oravița cu volumul „Morile Banatului”. Evenimentul a fost găzduit de Liceul „General Dragalina” din oraș. Volumul semnat de...
Pacienții cu tulburări neurologice care se adresează Spitalului CF Timișoara vor fi diagosticați cu ajutorul unui aparat de ultimă generație. Electroencefalograma (EEG) este o investigație...
Un grav accident a avut loc, miercuri dimineața, în apropiere de Timișoara. O persoană a murit. Pompierii de la ISU Timiș au intervenit de urgență...
Două licee din Timișoara vor deveni școli verzi și inteligente, în urma unor investiții de 11 milioane de euro. Primăria anunță că începe proiectarea. Liceul...
Demarate în această vară, lucrările de modernizare a amfiteatrului din stațiunea de pe Valea Cernei se apropie de final. Constructorul care a câștigat licitația pentru...
A început demontarea grădinii verticale din Piața Victoriei. Procesul ar trebui să dureze aproximativ două săptămâni. Pepiniera, susțin autoritățile locale, a fost una dintre cele...
Autoritățile timișene pregătesc zona festivalieră de la Aerodromul Cioca. În această săptămână se lucrează la montarea unei scene de mari dimensiuni dedicată evenimentelor culturale care...
Social-democrații sunt siguri de victoria lui Silviu Hurduzeu la Consiliul Județean Caraș-Severin, în timp ce liberalii proclamă un nou succes categoric al lui Romeo Dunca!...
Câștigătorul concursului Vocea României, Dragoș Moldovan revine la Soho Social House Reșița. Nu rata o voce minunată, într-un concert de excepție! Distracția va fi la...
În lupta cu cei care au ocupat ilegal terenurile de pe malul Begăi, Primăria Timișoara a pus la pământ și baza de canotaj a Clubului...
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Caraș-Severin, cu sediul în Reșița, str. Petru Maior, nr. 69 A, județul Caraș-Severin, telefon 0255/216533, fax...
Primăria Timișoara anunță că, din cauza unor lucrări, vor fi restricții de circulație pe trei străzi importante, inclusiv pe Calea Bogdăneștilor. Primăria Timișoara informează că,...