Două școli din Timișoara devin verzi și inteligente, cu 11 milioane de euro

liceul alimentar din timisoara
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Două licee din Timișoara vor deveni școli verzi și inteligente, în urma unor investiții de 11 milioane de euro. Primăria anunță că începe proiectarea.

Liceul Alimentar și Colegiul Tehnic Coandă din Timișoara vor fi transformate în școli verzi și inteligente, cu bani europeni. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de proiectare pentru aceste investiții în reabilitare termică și energie verde.

Pregătim următoarea rundă de investiții în școli, finanțate cu fonduri europene, pentru ca să oferim elevilor Timișoarei condiții moderne de studiu. Atât Coandă, cât și Alimentar, se numără printre școlile uitate de administrațiile precedente și care au neapărat nevoie de reparații. Curțile le-am refăcut pe timp de vară, dar pentru clădirile acestor campusuri școlare avem nevoie de o investiție serioasă. În total reabilităm 8 clădiri, instalăm 4 stații pentru vehicule electrice, introducem surse sustenabile pentru energie, dar și sisteme inteligente de management energetic”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Trei corpuri de clădire de la Liceul Alimentar vor fi reabilitate termic în mod integrat. Astfel, va scădea consumul de energie pentru încălzire și răcirea claselor, precum și costurile aferente pentru utilități. Valoarea contractului este de aproape 160.000 lei, fără TVA.

colegiul coanda din timisoara

Muzeul TM

Pentru Liceul Henri Coandă, lucrările planificate sunt de reabilitare termică prin termoizolarea fațadei și a acoperișurilor, înlocuirea tâmplăriei și construirea unui punct termic care să deservească toate clădirile aferente liceului. Vor fi reabilitate școala, internatul, cantina, sala de sport și clădirea cu ateliere. Mai mult decât atât, lucrările vizează și reabilitarea instalațiilor electrice, schimbarea instalațiilor sanitare, a distribuției cu apă și a canalizării”, a informat Primăria Timișoara.

Valoarea contractului este de 175.000 lei, fără TVA.

În plus, vor fi instalate patru stații de reîncărcare rapidă cu câte două posturi pentru vehiculele electrice, panouri solare fotovoltaice, precum și sisteme inteligente de contorizare, urmărire și înregistrare a consumurilor energetice.

Sursa de finanțare în cazul celor două investiții sunt atât fonduri de la bugetul local cât și fonduri nerambursabile prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a investițiilor care vor fi făcute pentru cele două școli este de peste 55 de milioane lei.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/