Trei dosare penale în 24 de ore pentru șoferi drogați!

control rutier politie
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii cărășeni au întocmit trei dosare penale în ultimele 24 de ore pe numele unor șoferi prinși sub influența drogurilor.

Un prim caz s-a petrecut ieri-dimineață, în jurul orei 9.00, când polițiști de la Poliția Municipiului Reșița – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Moise Groza, un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din Reșița, care a fost testat cu aparatul din dotare. Au rezultat suspiciuni rezonabile privind consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care persoana a fost condusă la spital pentru prelevarea mostrelor biologice.

Mai apoi, la ora 16.40, polițiști de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Caransebeș au oprit pentru control, pe strada Ardealului, un autoturism inscripționat „Taxi”, care executa activități de taximetrie, condus de un bărbat de 33 de ani, ce a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând suspiciuni rezonabile cu privire la consumul de substanțe psihoactive. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în organism, acestuia fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Într-un alt caz, azi-noapte, la ora 00.50, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, în afara localității Petroșnița, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Petroșnița. Acesta a fost testat cu aparatul din dotare și condus ulterior la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru determinarea prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În toate cazurile polițiștii continuă cercetările pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/