O brutărie din Banat, deschisă în curtea casei, a ajuns la o cifră de afaceri de milioane de euro

Doi soți au deschis o brutărie tradițională în curtea casei, după ce au rămas fără loc de muncă, în urmă cu 26 de ani. Dacă la început firma producea 500 de pâini pe zi, acum, cifra de afaceri anuală a ajuns la aproape cinci milioane de euro!

Prospero este una dintre cele mai cunoscute firme din Timișoara. Compania are deschise în oraș 15 magazine şi cinci cafenele. Pâinea care ajunge pe rafturile magazinelor Prospero este realizată într-o fabrică deschisă în anul 2008 în Parcul Tehnologic și Industrial Timișoara. Până atunci, pâinea era coaptă într-o brutărie tradițională realizată, în anul 1991, în curtea casei celor doi soți din Timișoara, în cuptoare din cărămidă, pe vatră, potrivit Mediafax.

Dacă la început, Prospero producea 500 de pâini pe zi, în prezent săptămânal, se realizează pâine din 22 de tone de făină, cumpărată direct de la moară.

Adina Bugescu, pre-sales manager la Prospero, a declarat că părinții săi, de profesie ingineri mecanici, au rămas fără loc de muncă imediat după Revoluție, aşa că au luat un credit cu o dobândă foarte mare pentru care au garantat cu casa şi au deschis o afacere. „În anul 1991 au decis să înceapă afacerea asta. Cred că le plăcea mult pâinea făcută de casă. Au luat un credit, au garantat cu casa înainte să înceapă producția, pentru că a fost nevoie să fie construite cuptoare din cărămidă, plus clădirea, lângă casă. Dobânda a ajuns la 80%. A fost o lovitură mare, foarte greu ne-am descurcat, riscam să pierdem casa”, povestește Adina Bugescu.

Timișoreanca spune că primele pâini au fost vândute de abia în anul 1993. Acestea erau livrate cu o Dacia 1.300, în cutii de banane, în medie fiind coapte aproximativ 500 de pâini zilnic. „Țin minte că eu și fratele meu eram mici și făceam de toate. Am participat inclusiv la cărat de cărămidă, la descărcat de pâini. La început, tata era și cel care distribuia pâinea. Îmi aduc aminte că ne lua și pe noi în mașină, stăteam în față și ștergeam geamurile, pentru că pâinea era foarte caldă, iar afară era rece. Noi chiar am făcut de toate”, spune Adina Bugescu.

Reprezentantul brutăriei Prospero explică faptul că, în anul 2000, pentru că firma nu reușea să fie competitivă din cauza cuptoarelor încălzite cu motorină pe care le folosea, părinții săi au luat cel de-al doilea credit. Cu acești bani au fost cumpărate cuptoare noi pe gaz, dar și unul de patiserie. Și anul 2008 a fost important pentru Prospero, pentru că brutăria a fost mutată în Parcul Tehnologic Timișoara, unde a fost realizată o adevărată fabrică de pâine și de patiserie.

La început, Prospero realiza doar trei sortimente de pâine, iar în acest moment, numărul lor a ajuns la 30.

În prezent, brutăria Prospero numără aproximativ 170 de angajați, iar cifra de afaceri pe anul 2016 a fost un pic sub cinci milioane de euro.