Fără apă caldă la robinete

Vara a adus multe schimbări la nivelul conducerii CET 2010. Deși la nivel de conducere vorbim despre alte persoane, situația în ce îi privește pe abonați a rămas neschimbată. De mai bine de trei luni, oamenii stau fără apă caldă la robinete.

Fostul administrator al CET 2010, Aurel Marinescu, a plecat de pe funcție și s-a instalat pe același post de conducere la Ecosal, firma care gestionează gunoaiele județului. Locul său de manager “la termoficare” a fost luat de Constantin Tarbuzan, cel care a mai fost administrator al aceleiași societăți în perioada în care la cârma orașului s-a aflat fostul primar, Liviu Spătaru. Deși la nivel de conducere lucrurile s-au schimbat, în ceea ce privește soarta societății, problemele au rămas la fel. Asta pentru că datoriile sunt încă datorii, abonații nu au apă caldă la robinete, iar contractul cu noul furnizor de gaz nu a fost semnat nici la această oră.

Vești bune de la conducere
În ciuda problemelor actuale, administratorul CET 2010, Constantin Tarbuzan, îi asigură pe reșițeni că lucrurile se vor îndrepta, mai cu seamă că societatea a renunțat la contractul cu E-On și se reorientează acum spre Gaz Sud. “Vom semna contract cu un furnizor nou de gaz, astfel că, de luni, îi asigur pe abonații CET că vor avea apă caldă la robinete”, a declarat administratorul CET, pentru “Express de Banat”. Acesta explică faptul că lipsa apei calde nu a fost cauzată de neplata datoriilor mai vechi, ci de unele lucrări care s-au mai făcut peste vară la noua rețea de furnizare a căldurii și a apei calde, respectiv la centralele de cartier. În ceea ce privește datoria municipalității către CET 2010, aceasta se ridică în momentul de față la două milioane de lei. “Restanțele provin din neplata serviciilor pe care noi le-am prestat către instituțiile publice din Reșița. Această restanță însă, nu ne împiedică să ne desfășurăm activitatea. Noi suntem la zi cu plata furnizorilor, mai există unele probleme în ce privește neachitarea facturilor la E-On. Acestea însă, au rămas așa, din cauză că fostul Guvern nu a alocat niciun leu pentru CET în iarna trecută”, a subliniat Constantin Tarbuzan.

Centralele de cartier, puse în funcțiune
Administratorul CET 2010 spune că în momentul de față, la sistemul centralizat de încălzire mai sunt abonați 2.100 de reșițeni, plus instituțiile publice. Centralele de cartier sunt gata să intre în funcțiune de luni, astfel că din această iarnă, societatea va reduce pierderile de 60 la sută de pe rețea, așa cum s-a întâmplat pe vechiul sistem.

Comments

  1. cetist says:

    1. Apa calda a fost oprita in 30 iulie! #2.Este vorba de 2100 de APARTAMENTE ,deci peste 6000 de cetateni,plus cei din spitale,scoli,internate!

  2. X_xan says:

    Cetist ești cu ei (lingau) alta hotie