WWF, în ochii jurnaliștilor de investigații. Afaceri dubioase sub simbolul ursului panda?

Considerată cea mai mare fundație pentru protecția animalelor, World Wide Foundation (WWF) a trecut și ea prin furcile caudine ale jurnaliștilor de investigații de renume mondial, iar rezultatul nu a fost deloc unul de ignorat.

Jurnalistul german Wilfried Huisman este unul dintre principalii critici ai organizației, arătând că în repetate rânduri membrii reprezentativi ai acestui ONG au jucat duplicitar și, deși se declară pe față iubitori de animale și pentru protecția mediului, pe la spate, nu de puține ori, sprijină interese contrare acestor opțiuni afișate.

În iunie 2011, postul de televiziune german ARD a difuzat un documentar intitulat „Tăcerea urşilor panda: ceea ce WWF nu spune”. Producătorul de film, Wilfried Huisman, a publicat, de asemenea, o carte despre WWF: „Cartea neagră a WWF: afaceri dubioase sub simbolul ursului panda”.

Reacţia WWF la critici a fost interesantă. WWF a realizat o Verificare Faptică pe site-ul său. Huisman a răspuns la Verificarea Faptică a WWF pe propriul site. WWF a obţinut, de asemenea, trei ordine de interdicţie la Tribunalul Districtual din Köln, împiedicând redifuzarea unor părţi ale filmului. Un jurnal (lung) al comunicărilor WWF din Germania despre filmul şi cartea lui Huisman se găsesc aici.

Potrivit The Guardian, cartea lui Huismann a fost best seller în anul 2012. Cartea a scandalizat atât de mult WWF, încât avocații organizaţiei au încercat prin tribunale să blocheze tipărirea și publicarea acestei cărți. Cu toată opoziția, ea a fost tradusă și publicată în mai multe limbi, inclusiv în japoneză, în unele având titlul Pandaleaks, de la sigla fundației care este un urs panda.

„Este puţin probabil ca orice altă organizaţie caritabilă care depinde de sprijinul public să acţioneze cu o asemenea responsabilitate redusă şi într-o astfel de discreţie precum WWF… Este mai uşor să pătrunzi în CIA. Iar atunci când WWF a avut un comportament jenant, a recurs la un control al pagubelor şi muşamalizări de tipul celor la care ne-am putea aştepta de la o companie ale cărei produse au adus un prejudiciu consumatorilor şi mediului”.

Raymond Bonner, jurnalist câştigător al Premiului Pulitzer, a scris acest lucru în cartea sa din 1994, „La mâna omului – pericol şi speranţă pentru natura sălbatică din Africa”. Acesta a scris despre WWF în perioada în care Charles de Haes era Director General Internaţional (1975 – 1993). S-a schimbat WWF de atunci?

În 25 mai 2012, Süddeutsche Zeitung a publicat o recenzie a cărţii lui Huisman, care a fost tradusă în întregime. WWF a reacţionat la articol printr-o postare pe site-ul său cu răspunsuri către jurnalist, care nu au fost publicate în articol. Întrebările erau, potrivit jurnalistului Lars Langenau, destinate unui viitor articol despre încercările WWF de a împiedica publicarea cărţii şi a filmului lui Huisman. WWF a angajat un „avocat specializat în mass-media foarte scump” şi „foloseşte metode care sunt până acum unice în istoria mass-media din Germania”, a scris Langenau într-un comentariu la articolul său din Süddeutsche Zeitung.

Factual, despre fiecare episod povestit vom reveni în articolele următoare, mai ales și datorită faptului că și în România au apărut voci serioase care acuză WWF de un asemenea dualism, poate cel mai puternic fiind Nicolae Dărămuș.

Sursa foto: youtube.com.