Vela le ia banii primarilor din jurul Caransebeșului!

Criza din sistemul medical se încheie pentru gugulani. Administrația locală a găsit soluția potrivită să mobilizeze toate primăriile din zonă.

În următoarea perioadă, la Caransebeș ia ființă Organizația „Urgent Life”, care va pune umărul la sprijinul financiar al Spitalului Municipal de Urgență, unitate medicală care deservește mii de pacienți anual și care este susținută doar de la bugetul urbei de pe Timiș și Sebeș. Potrivit primarului Marcel Vela, și alte primării adiacente municipiului vor fi partenere în acest proiect.

„Împreună putem ajuta la reabilitarea, dezvoltarea și modernizarea spitalului, având în vedere că din cei aproximativ 15.000 de pacienți tratați anual în spital 10.000 provin din cele aproape 20 de localități din jurul Caransebeșului. În urma unei analize pe care am avut-o cu primarii din zonă am decis că există temei legal pentru înființarea unei asemenea asociații începând cu 2016”, ne-a precizat primarul Marcel Vela.

Spitalul municipal de Urgență din Caransebeș a fost permanent în atenția administrației publice locale. La rectificarea bugetară din luna noiembrie aleșii locali au aprobat 600.000 de lei pentru achitarea datoriilor spitalului la energie electrică și gaz metan. Au fost investite peste 4 milioane de euro în reabilitarea, dotarea și modernizarea Ambulatoriului de specialitate și Secției de Imagistică și Radiologie și a fost reabilitată maternitatea și secția de Primiri Urgențe.

CITEȘTE ȘI:

Investiții de 1,9 milioane de lei. Ce face Vela cu banii?

Investigații ginecologice de ultimă generație!

20.000 de lei pentru spitalul din Caransebeş!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/