Trecutul întâlnește prezentul. Proiectul „reMIND MAPPING ’89”, un succes!

Proiectul „reMIND MAPPING ’89” a avut loc weekendul trecut şi vizează tânăra generaţie, având ca scop realizarea unei hărți digitale, unde vor fi integrate mărturii video ale participanților la Revoluția din 1989 în Timișoara. Cum s-a desfăşurat evenimentul şi ce personalităţi au fost invitate?

Proiectul „reMIND MAPPING ’89” s-a desfăşurat în perioada 24-27 octombrie şi a fost organizat de Comunitatea GIStm și Departamentul de Geografie al Universității de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii.

În prima zi a evenimentului, cei 40 de elevi înscriși în proiect au început cu o vizită ghidată de către actorul Ionuț Pârvulescu în Muzeul Consumatorului Comunist, apoi au participat la Turul Comunismului, un tur pietonal condus de ghidul de turism Ludovic Satmari prin locurile-cheie ale Revoluției din Timișoara. Turul s-a încheiat cu o vizită la Memorialul Revoluției și cu vizionarea unui film documentar.

A doua zi a debutat cu o conferință susținută de Maria Axinte, fondatoarea Memorialului Pitești, care le-a vorbit tinerilor despre închisorile comuniste și a scos în evidență suferințele prin care au trecut martirii români încarcerați în anii ’50.

Lucian-Vasile Szabo, lector univ. dr. la Facultatea de Stiințe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din UVT, a susținut o dezbatere despre evenimentele din 1989, iar Ionuț Suciu, asistent univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul UVT, a coordonat un atelier în care i-a invățat pe elevi tehnici de filmare și montaj video.

Ion-Andrei Gherasim, politolog și jurist, le-a vorbit tinerilor despre „adevărata libertate”, aducând în fața lor povestea de viață a lui Corneliu Coposu și oferind detalii mai puțin cunoscute din timpul petrecut împreună.

A treia zi a fost deschisă de Marcel Tolcea, profesor univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din UVT, care suținut o conferință despre tehnicile interviului jurnalistic. De asemenea, a avut loc şi o activitate practică, în care echipele de elevi au realizat primul lor interviu video cu persoane care au trăit momentul Decembrie 1989 și au conceput un montaj din materialele filmate.

Constantin Jinga, preot ortodox și conferențiar universitar, rănit grav la Revoluție, le-a povestit elevilor experiența prin care a trecut, ca o lecție de credință și libertate. De asemenea, a adus la conferință haina pătată de sânge și găurită de glonț, pe care a purtat-o la Revoluție.

În cea de-a patra zi, antropologul Smaranda Vultur, le-a prezentat elevilor mărturii scrise ale participanților la Revoluția din 1989 și le-a oferit detalii despre tehnicile interviului antropologic.

Ziua s-a încheiat cu vizionarea montajelor tuturor echipelor și cu un concurs de fotografii realizate de elevi pe temele proiectului: comunism, libertate, om, memorie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/