În comuna Giarmata se lucrează în forță pentru introducerea rețelei de canalizare, în cadrul celor două proiecte importante finanțate prin „Anghel Saligny” și POIM. Vești...
Unul dintre cele mai importante proiecte ale administrației locale condusă de Daniel Boambeș este cel de alimentare cu apă. În patru sate din comună lucrările...
O investiție de peste opt milioane de lei urmează să fie recepționată în comuna Măureni, la început de februarie. Odată cu aceasta, se îmbunătățesc și...
Într-un an în care tot mai mulți primari întâmpină greutăți financiare, neștiind „pe unde să mai scoată cămașa”, primarul Gheorghe Coilă nu are astfel de...
Proiectul care i-a făcut nopțile albe primarului Nicolae Beg are șanse mari să fie inaugurat în această toamnă. Odată cu acesta ar putea fi recepționată...
După ani de zile de așteptări, refacere de documentații și bani pierduți din cauza inflației, în comuna Marga intră în linie dreaptă proiectul privind introducerea...
O serie de proiecte de investiții au fost demarate de Primăria Comunei Mehadia în vederea dezvoltării infrastructurii, toate cu finanțare guvernamentală și cofinanțare de la...
Primăria municipiului Caransebeș s-a săturat să tot avertizeze constructorii care derulează lucrări în oraș. La polul opus, cetățenii s-au săturat să îndure gropile și mormanele...
Numeroase localităţi din Caraş-Severin au deschise şantiere majore pentru realizarea sau extinderea reţelelor de apă şi canalizare. Preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, a continuat astăzi...
Agenda autorităților județene a fost plină în această perioadă. Opt orașe ale județului s-au bucurat de investiții extrem de importante care să le alinieze la...
La Marga se lucrează acum la realizarea canalizării. Valoarea lucrărilor urcă la circa 40 de miliarde de lei. Cărășenii de la sate încă așteaptă în unele...