Lucrări în forță în comuna Giarmata, pentru introducerea rețelei de canalizare

canalizare giarmata

În comuna Giarmata se lucrează în forță pentru introducerea rețelei de canalizare, în cadrul celor două proiecte importante finanțate prin „Anghel Saligny” și POIM.

Vești excelente pentru locuitorii din comuna Giarmata! Primăria anunță că, în această perioadă, se lucrează în forță pe străzile din Giarmata și Cerneteaz pentru implementarea celor două proiecte pentru introducerea rețelei de canalizare.

Una dintre investiții este finanțată prin Programul „Anghel Saligny”, fondurile fiind asigurate de Guvernul României, iar cealaltă cu bani europeni, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Săpăturile de pe str. Trandafirilor din Cerneteaz, str. Victoriei, str. Alexandru Mocioni și str. Nicolae Iorga din Giarmata se întâmplă simultan cu organizarea de șantier din Cerneteaz, unde se aduc toate materialele necesare începerii altor lucrări la rețeaua de canalizare. Și Anexa Gospodărească este aproape finalizată astfel încât, atunci când va fi dată în funcțiune, apele uzate vor putea fi pompate, prin rețelele de canalizare din comună, către rețeaua principală din Timișoara”, a informat Primăria Giarmata.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În total, valoarea celor două proiecte se ridică la peste 11 milioane de euro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/