Așa cum au precizat și în trecut oficialii de la Consiliul Județean, turismul din zona montantă urmează să fie resuscitat pe bani serioși prin Programul...
Autoritățile județene s-au pregătit pentru atragerea banilor europeni prin Programul Operațional Regional, sesiunea de finanțare deschisă din acest an și până în 2020. Unul dintre...
Oficialii de la județ se pregătesc să atragă fonduri prin proiecte europene în sesiunea de finanțare al cărei start s-a dat la începutul anului. Potrivit...
Accesarea fondurilor europene din primul val, 2007-2013, s-a petrecut mai mult în mediul urban, deși acestea se adresau mai multor categorii de entități, de la...
Specialiștii se pregătesc încă de pe acum cu proiecte, astfel încât, odată ce în 2014 se deschide sesiunea de finanțare, banii să poată fi accesați...
Programul Operațional Regional le-a adus până acum fonduri consistente cărășenilor. Seria proiectelor câștigate, însă, nu se oprește aici. „Semnăm, luni, la Ministerul Dezvoltării un...