O singură semnătură mai e necesară pentru ca jumătate de milion de lei să ajungă în comuna în care se îmbuteliază Aur’a, apa de aur...
Sărbătoare în toată regula în comuna Ocna de Fier. Locuitorii au demonstrat că vor să păstreze tradiția de Fășanc, chiar dacă pe-alocuri evenimentul a fost presărat cu...
Micuţa comună cărăşeană Ocna de Fier, renumită pe vremuri datorită bogățiilor extrase din minele de aici, a revenit în prim-plan odată cu îmbutelierea sticlelor de...
Plasată într-un cadru natural de excepție, micuța comună Ocna de Fier, aflată la câțiva kilometri de Drumul Național 58B, este foarte greu accesibilă, mai ales...
Petre Panescu şi Constantin Tarbuzan au încheiat anul 2016 pe teren, supraveghind lucrările de reabilitare a drumurilor din localitate, dar şi cele făcute pentru îndepărtarea...
Sezonul 2015-2016 al Ligii a II-a de fotbal a fost unul al premierelor pentru Metalul Reșița. În lotul echipei din Valea Domanului și-au făcut loc...
Pe lângă bucurii, sportul cărășean a avut și neîmpliniri în 2015. Dispariția unei tradiții de peste trei decenii, declinul unor echipe ce aveau cândva pretenții,...
Juniorii şi antrenorul lui CSM Şcolar au terminat în lacrimi meciul de ieri, cu Pandurii Târgu Jiu, echipă în faţa căreia s-au impus pe „Mircea...
Petre Panescu vrea să dea lovitura peste câţiva ani cu generaţia 2000, din care fac parte câţiva puşti foarte talentaţi. În Valea Domanului s-a acoperit...
Centrul de copii şi juniori din Valea Domanului nu a mai produs mare lucru de ani buni, dar puştii lui Petre Panescu promit să ajungă...