Un eveniment important are loc în această săptămână la Timișoara. La Universitatea de Vest se desfășoară cea de-a 30-a ediție a „European Conference on Information...
Oamenii de știință susțin că omenirea ar putea fi nevoită să aștepte 400.000 de ani pentru a primi un contact cu o civilizație extraterestră, potrivit...
Imunitatea hibridă, numită și „imunitate supraumană”, este subiectul la baza căruia stau o serie de studii de specialitate, fiind pus sub lupa cercetătorilor în urmă...
Cercetători de la Universitatea din Ferrara, Italia și de la Universitatea de Vest din Timișoara, împreună cu cercetători din Caransebeș, efectuează în această perioadă cercetări...
Spitalul Județean Timișoara este în căutare de cinci cercetători pentru Oncogen – Centrul de terapii genice și celulare în tratamentul cancerului, în care se caută,...
Un dispozitiv de sterilizare a aerului expirat de pacienți, cu care ar putea fi dotate secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă, a fost dezvoltat de...
În cadrul unui proiect unic în țară, specialiștii de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara s-au folosit de metode genetice și...
Luna aceasta va avea loc un eveniment inedit pentru timișoreni: ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL, cel mai de amploare eveniment de știință dedicat popularizării și promovării disciplinelor...
Ultimele descoperiri arheologice din Munţii Ţarcu vor sta la baza unui proiect comun româno-american, care va fi pus în practică în cursul anului 2018, la...