O veste excepțională vine dinspre Riga în această zi specială de 8 Martie. Reșițeanca Alina Vuc s-a calificat în finala Campionatului European de lupte pentru seniori! Argintul e asigurat, însă campioana noastră are toate motivele să spere la titlul continental și medalia de aur!
Fosta elevă a antrenorului Nicolae Constantin, de la Clubul Sportiv Municipal Reșița, arată o formă bună la Europene și după trei meciuri grele a ajuns în finala competiției și va lupta pentru medalia de aur. Reșițeanca legitimată acum la Steaua București a învins-o în primul tur pe Maryna Markevich, din Belarus, a trecut în sferturi de finlandeza Sarianne Johanna Savola, pentru ca în semifinale să o depășească pe spaniola Eugenia Bustabad Garcia. În sferturi și semifinale victoriile au fost obținute prin tuș.
Alina Vuc va lupta în seara aceasta în finala pentru aurul european, având-o ca adversară pe azera Marya Stadnyk.
Sportiva noastră a cedat în ultimul act al competiției de la Riga, în fața puternicei sportivei azere Marya Stadnyk, nimeni alta decât numărul 1 mondial. Pentru Alina Vuc este însă o performanță extraordinară această medalie de argint, în anul în care reșițeanca își va încerca șansele de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
Rămâi pe Express de Banat, revenim cu detalii.
***
Tot la Campionatul European de la Riga participă și cea mai bună sportivă a județului Caraș-Severin în anul 2015, Diana Mudrag Franț (de la CSM Reșița), eleva antrenorului emerit Adrian Dacica urmând să lupte la categoria 75 kg.
Reșițeanca Alina Vuc, pe podium în Turcia!
Performanță fantastică, mâhnire maximă! Reşițeanca Alina Vuc, vicecampioana Europei!
Alina Vuc, numărul 1 în Caraş-Severin