Performanță fantastică, mâhnire maximă! Reşițeanca Alina Vuc, vicecampioana Europei!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Crescută la şcoala reşiţeană de lupte, Alina Vuc şi-a îmbogăţit impresionantul palmares internaţional cu argintul continental, obţinut în Polonia, la Campionatele Europene Under 23!

Descoperită de maestrul Nicolae Constantin, micuţa luptătoare le-a dat o nouă palmă celor care, teoretic, se ocupă de sportul din Caraş-Severin. Reşiţa nu a fost în stare să ţină acasă o adevărată campioană, o sportivă triplă medaliată la europenele pentru cadeţi şi juniori, medaliată cu bronz şi argint la Campionatele Mondiale de juniori şi locul 5 mondial la senioare! Acum se întoarce din Polonia, cu o nouă medalie la gât. Este cea de argint, obţinută la Walbrzych, la europenele sub 23 de ani. Cele mai multe dintre aceste performanţe au fost obţinute de reşiţeanca noastră sub culorile clubului Steaua Bucureşti, care a speculat imediat faptul că judeţul Caraş-Severin nu ştie să-şi răsplătească valorile.

alina vuc

alina vucAlina a trecut în primul tur al categoriei 48 kg de reprezentanta Turciei, Evin Demirhan, cu 6-4, după care, în sferturile de finală, a măturat pe jos cu franțuzoaica Julie Sabatie (11-0). Nici în semifinale nu s-a întrebuinţat prea tare, trecând clar de letona Karalina Tjapko (14-4). În ultimul act, Alina a cedat în faţa rusoaicei Nadejda Fedorova (8-4), care se află la ultima participare la europenele U 23. „A fost greu, dar a ieşit bine. A fost greu, se vede şi după semnele de la ochi şi loviturile de la cap. Mă bucur să ştiu că lumea de la Reşiţa se bucură pentru mine. Reşiţa rămâne pentru totdeauna în inima mea. Foştilor mei colegi de la Reşiţa le urez să obţină cât mai multe rezultate frumoase, iar antrenorilor le mulţumesc că m-au ajutat să ajung unde sunt acum. Poate la anul va fi aur, mai ales că rusoaica trece la seniori”, a declarat Alina Vuc pentru expressdebanat.ro.

untitled design set 970x90 px

Maestrul Constantin, omul care are un rol determinant în cariera Alinei, nu a putut merge în Polonia, pentru a-şi încuraja fosta elevă, dar trăieşte acasă sentimente dintre cele mai frumoase. „Din păcate, nu am putut fi şi fizic alături de ea pentru că mi-am rupt piciorul. Am fost însă cu gândul, sufleteşte. Sunt mândru de ea, tot timpul am spus că va ajunge departe. Alinuţa încă mai are foarte multe de demonstrat, are o întreagă carieră în faţă. Eu sper să mai dăm sportivi aşa de talentaţi şi ambiţioşi. De fapt, sigur vom da, pentru că vin copii talentaţi din urmă. Ideal ar fi să facem mai mult pentru ei, să nu le mai dăm motive să plece şi să ne bucurăm noi de rezultatele lor, nu alţii”, a spus antrenorul Nicolae Constantin.

alina vuc

YouTube video

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/