Schitul „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” – oaza de linşte din Caraş-Severin, căutată de toţi cei care practică turismul religios

De 16 ani de zile, așezământul monahal Nicolinț, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, a devenit pentru credincioșii din zonă și numai un reper spiritual, locul perfect pentru enoriașii care-l caută pe Dumnezeu, departe de ochii curioșilor, un loc guvernat de liniște și de pace sufletească.

Așezământul monastic, aflat între localitățile Nicolinț și Naidăș, amenajat într-un pichet grăniceresc de la frontiera cu Serbia, a fost destinat, la momentul înființării (2003), călugărilor de la Mănăstirea Călugăra, iar din 2015 Schitul Nicolinț găzduiește un număr de 10 maici de la Mănăstirea Nera și un preot slujitor. Cu privire la practicarea turismului religios de către credincioși, una dintre maicile Schitului a detaliat: „Foarte mulți credincioși care vin vara în concediu, vin și la biserică. Cei mai mulți provin din zonă, din județul Timiș, însă ne trec pragul și cei din străinătate. De cele mai multe ori, oamenii vin aici când sunt mânați de un necaz, vin pentru rugăciune, pentru un sfat etc.”

În perimetrul lăcașului de cult, timpul parcă nu se grăbește niciunde. În fiecare dimineață, maicile și preotul participă la slujbă, după care fiecare se îngrijește ca locul care-i găzduiește să arate impecabil, căci doar curtea plină de flori, care duce cu gândul la Grădina Raiului, și grădina cu diferite culturi (care asigură o parte din alimentația celor care locuiesc aici) nu se întrețin singure.

În ceea ce privește alimentația celor care slujesc Schitul, aici nu se consuma altceva în afară de: brânză, lapte, ouă, pește, sigur, pe lângă fructe și legume. Asta nu înseamnă că în alte mănăstiri nu se mănâncă, din când în când, preparate din carne, însă, la Nicolinț, rânduiala Mănăstirii Nera este respectată cu sfințenie.

Cu privire la ce anume le transmite una dintre maicile Schitului celor care încă nu au reușit să ajungă aici, aceasta este de părere că niciun astfel de loc nu este mai deosebit decât altul, atât timp cât omul îl caută pe Dumnezeu, subliniind că, pe Dumnezeu, oamenii îl găsesc oriunde, numai dacă există voință.