Medic din Reșița, stabilit în Germania: „Pandemia nu trece fără vaccin și restricții! Din păcate, în România e haos!”

melinda bagosi

În urmă cu ceva vreme scriam despre cel mai grav caz de COVID-19 înregistrat în rândul personalului medical de la Institutul de recuperare fizică și reabilitare medicală din Ingolstadt, Germania. Este vorba despre reșițeanca Beata Melinda Bagosi, care medic fiind, a luat virusul din spital.

Lucra cu echipament de protecție, respecta protocoalele stabilite, era atentă la toate informațiile transmise și cu toate acestea, a devenit pacient, îngrijită de propriii colegi. S-a infectat împreună cu un alt medic, dar ce e mai rău, fiind contact direct, a dat virusul mai departe la alți cinci colegi.

Ambii plămâni erau compromiși, scădea saturația oxigenului sub valoarea de 90 și doar șansa unui organism tânăr și fără afecțiuni care a luptat din răsputeri cu boala a făcut ca evoluția ulterioară să fie pozitivă. A avut nevoie de două luni de concediu medical, perioadă în care parcursul a fost anevoios, pas cu pas. Se resimte și acum, la efort, chiar dacă a trecut mai bine de un an de la experiența care i-a marcat viața.

leader board 728 x 90 px

CITEȘTE ȘI: Din medic a devenit pacient în stare gravă! Povestea reșițencei salvate din ghearele COVID-ului de propriii ei colegi

După vindecare și reluarea activității, dr. Beata Melinda Bagosi a fost cooptată în echipa Secției Infecțioase unde sunt internate cazuri medii spre grave, persoane care nu pot respira fără oxigen. Este specialist în medicina de recuperare, subspecializarea geriatrie medicală pentru persoane vârstnice de 70+ și, cu toate acestea, la cererea spitalului, și mai ales pentru că trecuse prin boală, a ales să se alăture în două rânduri timp de mai multe luni echipelor mobilizate pentru intervenția de urgență. Are amintiri traumatizante de pe vremea când era în contact direct cu bolnavii a căror trăsătură generală era sufocarea, starea de rău, lipsa de energie, oboseala, paloarea și câteodată pierderea controlului asupra sfincterelor. Din fericire, în prezent, în Germania, incidența îmbolnăvirilor este ținută sub control și redusă datorită gradului mare de vaccinare a populației.

Doctorul Beata Melinda Bagosi ne-a împărtășit unele dintre experiențele care o vor urmări toată viața pentru că știe cum e să nu poți respira liber, să te sufoci, să îți joace în minte tot felul de scenarii sumbre că poți să te desprinzi de lumea materială…

„Îmi amintesc de un coleg, medic urolog, care fusese în secție pentru a consulta pe cineva și la câteva zile a ajuns pacient în Secția Infecțioase. Era disperat, panicat, abia putea vorbi și repeta întruna că are copil mic și că nu vrea să moară! Cu mare greutate am reușit să-l liniștesc împreună cu psihologul și alți specialiști în consiliere. A fost și o secvență dureroasă pentru mine fiindcă în interacțiunea directă, vorbindu-i din spatele măștii și a vizetei, el (inconștient) m-a strâns de mână atât de tare încât mi-a lăsat urme, m-a învinețit.

Un al caz, o gravidă, persoană mai plinuță, a fost adusă pe secție cu o stare ce se agrava cu fiecare oră care trecea și implora medicii să-i facă cezariană. Era foarte agitată nu doar pentru viața ei, ci mai mult pentru copilul pe care urma să-l nască, fiind deja o sarcină ajunsă la termen. Au mai fost și alte 5 viitoare mămici pentru care începutul alături de nou-născut a fost complicat: mamele – la Infecțioase, iar copiii – într-un du-te-vino permanent la Neonatologie, aduși pentru alăptare la 3 ore. 

M-au marcat și persoanele cu nevoi speciale, un bărbat cu handicap locomotor transferat ulterior la Terapie Intensivă, dar și o tânără cu Sindrom Down, care părea din comportament un bebeluș mare, pe care am reușit cu mare greutate să o stăpânim, să-i recoltăm sânge sau să asigurăm masca pentru oxigen să nu și-o smulgă de pe față. Alt bărbat, țintuit la pat, nu putea să comunice, avea o stare de somnolență continuă și m-am speriat, l-am dirijat spre investigații suplimentare crezând că a făcut accident vascular cerebral. Din fericire, nu, era doar foarte slăbit.

De departe cel mai impresionant rămâne pentru mine cazul unei chinezoaice, de vârstă medie, adusă după ce stătuse șase săptămâni în comă la ATI. Avea traheostomă, adică un tub introdus printr-un orificiu făcut în gât pe unde i se asigura ventilarea și oxigenarea. Că a scăpat e un miracol, spune toată lumea, mai ales familia de la care am aflat că, la un moment dat, își luase la revedere prin telefon, cu sprijinul cadrelor medicale. Când a venit la noi în secție, mi-a fost repartizată și am îngrijit-o ca pe un copil care a trebuit să învețe din nou să stea în poziție șezut, să umble, să țină telefonul în mână și să-l folosească. Știa doar că a dormit foarte mult și repeta mereu că nu credea că se va trezi. Toate aceste cazuri au avut evoluție favorabilă cu pacienți recuperați. Câteodată mai sună la spital aparținători, doar să ne mulțumească pentru că părinții, copiii, apropiații lor sunt în viață.”

De la distanță, la mii de kilometri departe de Reșița, orașul copilăriei sale, dr. Beata Melinda Bagosi, care a reușit să depășească momente foarte grele ale infectării cu coronavirus, amintește un singur lucru: nicio durere și nicio spaimă nu e mai mare decât aceea să nu ai aer, să simți că îți fierb ochii din cap, că nu poți respira și să te sufoci, iar cine nu crede, poate să experimenteze prin indisciplină, nepurtarea măștii și nevaccinare!