Se împlinesc 10 ani de când Felix Borcean conduce Primăria Caransebeș. Un moment potrivit pentru un bilanț. Nu neapărat al cifrelor și proiectelor prezentate în rapoarte oficiale, ci al percepției oamenilor care trăiesc zi de zi în oraș.
La împlinirea celor 10 ani de mandat, Express de Banat a ieșit în stradă pentru a afla ce cred caransebeșenii despre administrația actualului primar. Nu am căutat răspunsuri politice și nici declarații pregătite. Am întrebat simplu: Cum s-a schimbat Caransebeșul în ultimii 10 ani? Ce a făcut bine și ce nu Felix Borcean? Ce ar mai trebui făcut? Și dacă ar trebui să mai candideze.
Mulți dintre cei intervievați consideră că municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a dezvoltat în ultimii ani și că investițiile sunt vizibile.
„Mi se pare că s-a dezvoltat foarte mult acest oraș micuț și continuă să o facă. Eu zic că în următorii ani o să se facă și ceea ce nu s-a făcut până acum. Spitalul s-a renovat și el”, a fost un prim răspuns.
Un alt cetățean observă apariția unor noi spații publice și a proiectelor aflate în derulare: „Sunt mai multe locuri publice, se reface și Parcul Teiuș acum. Primarul ar trebui să asculte mai mult de cetățeni, să facă mai multe spații, mai multe amenajări frumoase pentru cetățenii de toate vârstele”.
Investițiile în infrastructură sunt menționate frecvent de caransebeșeni, chiar dacă acestea au adus și disconfort.
„Caransebeșul s-a schimbat în bine în cei 10 ani. Totul e spart, deci se fac investiții în direcția asta de infrastructură: canalizare, străzi. E totul spart, dar trebuie făcute odată și acestea”, spune un alt cetățean.
Un alt locuitor spune că schimbările sunt vizibile și că răbdarea este necesară atunci când vorbim despre proiecte de amploare.
„Sunt multe schimbări în bine. Se chinuie primăria să facă, dar dacă tragem linie, peste doi – trei ani, totul va fi frumos. Și Parcul Teiuș se modernizează acum, dar nu poți să bați din palme și totul să fie gata peste noapte. E nevoie de răbdare, timp, bani, investiții”.
Printre realizările amintite de oameni se numără și modernizarea spitalului.
„Foarte mult și în bine s-a schimbat orașul, și la spital s-a modernizat foarte mult”, este o altă părere venită din partea unui cetățean.
De asemenea, unii cetățeni apreciază evenimentele organizate în municipiu: „Caransebeșul s-a schimbat într-un sens bun, pozitiv. Încep să se organizeze mult mai multe evenimente, Ruga de la Oraș a fost un eveniment deosebit, Felix Borcean a adus artiști buni în oraș.”
Dacă unii văd orașul într-un proces de modernizare, alții spun că ritmul lucrărilor este prea lent și că multe proiecte sunt încă neterminate.
„Probabil că da, dar se putea mai bine. Centrul Caransebeșului ar fi trebuit modernizat, Parcul Dragalina la fel, și ar fi trebuit să intre și în Pipirig cu lucrări”.
Critici există și în privința organizării șantierelor.
„Nu s-au făcut prea multe, e foarte întors orașul. Trebuia două-trei străzi sparte, apoi încheiate lucrările, și începute ulterior altele. Așa, nu ai efectiv unde să parchezi”.
„E dezastru, totul e râmat, nimic nu e terminat. Se începe și colo, și colo, și dincolo, praf, mizerie. E o întreagă aventură să faci un drum prin oraș pe jos”, spune o altă voce nemulțumită.
Nemulțumiri au fost exprimate și de locuitori ai unor cartiere periferice.
„La oraș a făcut ce a făcut primarul, dar la Balta nu a făcut nimic. Nu avem lumină la barăci, barăcile sunt vai și amar de ele. Prea de tot ne-a lăsat la Balta Sărată”.
La fel, un locuitor din Șesu Roșu spune că problemele din zonă persistă de ani și ani, iar oamenii nu au primit decât promisiuni.
„Nu putem spune că nu a făcut chiar nimic, dar eu stau la periferie, în Șesu Roșu, și e jalnic! Nu avem gaz. De peste 20 de ani ni s-a promis gaz, dar nimic”.
Tema locurilor de muncă apare în mai multe răspunsuri.
„Măcar drumurile să le facă, că văd că locuri de muncă nu aduce nimeni în oraș. Locurile de muncă sunt principale, astea ne interesează pe noi”.
O altă femeie este de părere că administrația Borcean ar fi trebuit să pună mai mult accent pe atragerea investițiilor.
„Locuri de muncă trebuiau făcute și atrași mai mulți investitori în oraș. La noi, la Caransebeș, se putea face acest lucru și nu se fac pentru că nu există interes”.
Și la această întrebare părerile sunt împărțite, însă cei mai mulți dintre cei intervievați spun că actualul primar ar merita să-și continue proiectele începute.
„Da, dacă știe că vrea să facă ceva. Dacă nu, să nu mai candideze.”, a fost una dintre voci.
„Cred că Felix Borcean este un primar destul de bun și ar trebui să mai candideze pentru un nou mandat”, a fost un al răspuns venit din stradă.
„Da, de ce nu?”.
„Poate să mai rămână cât o vrea, că eu sunt mulțumit de el. Străzi multe sparte, dar face treabă, se vor termina, în final, și aceste lucrări”.
Un alt cetățean spune că apreciază relația pe care primarul o are cu cetățenii.
„E un băiat bun Felix Borcean. Vorbește frumos cu noi. E un om care ne primește în audiență, ne ascultă și e bine intenționat. Chiar ar trebui să mai candideze”, spune un alt cetățean.
Există însă și voci care cred că după zece ani ar fi nevoie de o schimbare:
„Nu ar mai trebui să candideze, să lase loc și altuia, poate se mișcă mai bine”, spune un nemulțumit. O altă voce îl trimite înapoi la catedră pe profesorul Borcean.
„Din punctul meu de vedere nu ar trebui să mai candideze, să-și vadă de învățământ.”
La rândul său, o pensionară susține că așteptările sale nu au fost îndeplinite: „Eu la 70 de ani nu mai am răbdare și nici timp să aștept, după zece ani în care nu am văzut nimic. Îmi pare rău, dar m-a dezamăgit profund”.
După zece ani de administrație Borcean, opiniile caransebeșenilor sunt, așadar, împărțite. Pentru unii, investițiile în infrastructură și utilități, modernizarea spitalului și evenimentele organizate în oraș reprezintă dovezi ale dezvoltării și transformării municipiului. Pentru alții, șantierele prelungite, lipsa locurilor de muncă și problemele din anumite cartiere cântăresc mai greu.
Mai jos, părerile caransebeșenilor intervievați la Express Vox