În altfel de condiţii, „Şcoala Altfel” s-a mutat acasă

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Dacă, anul trecut, din cadrul Programului Național „Școala Altfel” nu puteau lipsi vizitele efectuate la muzee, la grădinile botanice sau zoologice, excursiile, unde elevii, însoțiți de profesori, puteau descoperi peisaje și locuri de poveste, anul acesta, datorită măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, activitățile extrașcolare s-au mutat acasă.

Ingeniozitatea tinerilor din ziua de astăzi continuă să surprindă. Alături de familie, folosind tehnologia modernă, elevii le-au putut demonstra profesorilor că „Școala Altfel” poate avea aplicabilitate în orice condiții, oriunde s-ar afla dacă în acest sens există voință și perseverență. Este și cazul elevilor Liceului Teoretic „General Dragalina” din Oravița.

„Deși Programul Național «Școala Altfel» este dedicat activităților extrașcolare, ni s-a părut important să păstrăm o continuitate și să menținem mediul educațional creat până acum prin lecții online, ținând permanent legătura cu elevii, încurajându-i și motivându-i să rămână acasă, dar să aibă un program zilnic de activități în familie. Le-am oferit astfel câteva alternative de petrecere a timpului liber și de relaționare cu cei de acasă, care să le dezvolte totodată anumite competențe și abilități, prin trăirea unor experiențe utile, practice, instructive, dar și atractive, nu oriunde, ci acasă, nu cu oricine, ci cu familia, nu singuri, ci sprijiniți de școală și de profesori”, a explicat managerul unității de învățământ din orașul de pe Valea Carașului, Alideia Țepeneu.

Fără să se abată de la învățătură, tinerii orăvițeni au reușit să îmbine, în perioada 30 martie-4 aprilie, utilul cu plăcutul, rezultatele ingeniozității acestora fiind de-a dreptul uimitoare. Astfel, timp de cinci zile, dacă unii și-au îndreptat atenția spre activități ce țin de grădinărit (plantarea unor flori, tăierea viței-de-vie, curățarea/amenajarea curții, a grădinii), de bucătărie (prepararea de produse culinare), de amenajare a spațiului de acasă (amenajarea unui colț de lectură personalizat, realizarea unui inventar al cărților din biblioteca familiei), alții au realizat filmulețe cu mesaje motivaționale, au practicat jocuri de societate în familie și nu au trecut cu vederea peste activitățile creative de petrecere a timpului liber în familie (realizarea unui arbore genealogic, cu poze, pornind de la informațiile culese de la părinți, bunici).

Muzeul TM

„Pot spune cu mare bucurie că am reușit să desfășurăm, chiar și de la distanță, un program de activități diverse, cu avantajul susținerii familiei. Dovada o constituie sutele de fotografii, dar și filmulețe, prin care elevii noștri, alături de părinți, ne-au împărtășit zilnic impresiile lor și rezultatul activităților propuse de noi. Mulțumim din suflet părinților, elevilor, pentru susținere și implicare! Prin colaborarea fructuoasă cu familia, am reușit să demonstrăm că, deși «Școala e Altfel acasă», limitele pot fi depășite prin legătura puternică, sufletească, școală-familie, liantul fiind iubirea pentru copiii noștri!”, a mai ținut să scoată în evidență directorul Liceului Teoretic „General Dragalina”.

 

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/