Metalul Reșița va întâlni sâmbătă, în cadrul celei de-a noua etape a ligii secunde de fotbal, formația Gloria Bistrița, echipă care până runda trecută a fost liderul campionatului.
După ce a condus în clasament mai bine de jumate de tur, echipa antrenată de Sandu Negrean și Cristian Coroian se află în picaj, pierzând ultimele două meciuri, 0-1 cu fosta lanternă UTA Arad, și 0-1 împotriva actualului lider, FC Universitatea Craiova.
Antrenorul rosso-nerilor este încrezător în privința meciului de sâmbătă, deși întâlnesc o fostă echipă de Liga I: „Ne așteaptă un meci greu, împotriva unei foste divizionare, echipă bună, am văzut-o jucând, dar în ultimul timp a pierdut puţin ritmul și noi trebuie să profităm de ocazia asta. Nu vom reuși dacă nu vom da totul pe teren, dacă nu vom alerga. Trebuie să ne implicăm total, să nu mai avem căderi sau momente când concentrarea scade. Va fi un joc greu, îi știu pe Coroian, pe Negrean, la fel, antrenorii echipei sunt doi băieți muncitori, care fac treabă bună, am lucrat cu ei când am fost la Bistrița în Liga 1. Fiecare echipă are șansa ei și vom da totul ca să putem îmbunătăți adevărul, ceea ce este foarte important. Sunt optimist și îmi doresc să câştigăm acest meci”, a declarat Marian Pană.
În ceea ce privește lotul echipei, nu sunt probleme deosebite, singurul care nu va face deplasarea la Bistrița fiind mijlocașul Alin Liuba. „În afară de el, care are o problemă mai serioasă, ieșind accidentat în meciul cu Mioveni, restul accidentaţilor au revenit la antrenamente”, a mai adăugat Pană.
Conform colajului fotografic meciul are loc in 2 OCTOMBRIE….Cat a fost rezultatul? Stie cumva autorul imagii?
2 octombrie? Cat a fost rezultatul?
Am facut copy-paste dupa enormitatea postata…Iat-o pentru ca acest incompetent autor de articole de sport care, necunoacand elementarele reguli deontologice, uita sa ceara scuze cititorilor