Vizită de lucru cu ușile închise!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cu locul cinci de la coadă la nivel național pentru promovabilitatea la Bacalaureat, cu școli fără autorizație sanitară și cu absenteismul școlar problematic, județul Caraș-Severin a avut nevoie de o analiză amănunțită a sistemului de învățământ în prezența reprezentanților Ministerului Educației.

În cadrul unei dezbateri ample cu tema „Starea învățământului din județul Caraș-Severin”, ministrul secretar de stat Vasilica Duminică, alături de consilierul ministrului educației, Stelian Fedorca, s-a întâlnit cu oficialii județului, cu directori de școli și cadre didactice.

Prezența ministrului secretar de stat este una care promite că problemele județului vor fi auzite și la nivel central. „Sunt convins că va fi o analiză importantă pentru un domeniu foarte sensibil astăzi în România, evident un domeniu care este din nefericire foarte subfinanțat. Faptul că aici este secretarul de stat care conduce acest departament pentru mine reprezintă o garanție în legătură cu preluarea problemelor pe care școala din județ le are”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

frunza si vasilica duminica frunzaverde

Cât despre dificultățile regăsite la nivelul sistemului de învățământ cărășean, președintele Consiliului Județean a precizat faptul că fiecare județ trebuie apreciat și judecat în funcție de specificații, astfel că în cazul județului Caraș-Severin trebuie să se țină cont de densitatea mică a populației, de populația jumătate în mediul rural și jumătate în mediul urban și de suprafața județului, aproximativ 50 la sută muntos. Însă, o problemă semnalată de acesta a fost nivelul slab al liceelor cărășene în comparație cu celelalte la nivel național.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Faptul că primele trei licee ca și valoare din județ se află pe locuri atât de proaste în clasamentul național al liceelor, pe poziții care se scriu cu trei cifre, să fie clar, este impardonabil. Cu alte cuvinte, sunt suficiente motive și argumente să îmbunătățim calitatea învățământului în județ”, a mai adăugat Sorin Frunzăverde.

Prea multe probleme pentru discuții cu presa?!

În ciuda faptului că era programată o întâlnire cu mass-media locală la ora 12:30, reprezentanții presei au fost lăsați să aștepte mai bine de trei sferturi de oră pe holurile instituției din cauză că discuțiile despre învățământul preuniversitar din Caraș-Severin nu păreau să se încheie. Astfel că, ministrul secretar de stat Vasilica Duminică nu a ajuns față în față cu reprezentanții mass-media. Imediat după întâlnire, va pleca spre aeroport.

intalnire CJ

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/