Marius Cîrpean, fostul candidat la Primăria Bocșa și fostul comisar șef al Gărzii de Mediu Caraș-Severin, a fost trimis în judecată pentru înșelăciune și fals în 11 dosare de credit, în alte aproximativ 50 de dosare intervenind prescripţia!
După zeci de sesizări, câteva dintre ele chiar la DNA Serviciul Teritorial Timișoara, și mai multe plimbări ale dosarelor pe la diverse parchete, ultimul procuror pe mâna căruia a ajuns dosarul s-a văzut nevoit să claseze faptele din aproximativ 50 de dosare de credit, credite luate de către Marius Cîrpean, „Camacio”, în perioada 2005-2007.
„Cu privire la actele materiale din perioada 2005-octombrie 2007, constatăm că a intervenit prescripția răspunderii penale, sens în care urmează a se dispune clasarea cauzei”, se arată în rechizitoriul transmis Judecătoriei Reșița, Marius Cîrpean și șoferul acestuia, Trandafir Ciprian Bucure Sas, fiind trimiși în judecată doar pentru înșelăciune și fals în 11 dosare de credit.
Tot prin rechizitoriu procurorii disjung (de parcă nu s-ar fi pierdut destul timp) un nou dosar față de doi dintre funcționarii BCR Bocșa asupra cărora procurorii au suspiciunea că ar fi și ei complici la înșelăciune.
Dosarul a plecat în anul 2010 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, acestuia conexându-i-se în timp și alte dosare, în funcție de diverse solicitări. Un an mai târziu, dosarul ajungea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru evaziune fiscală, care l-a trimis, însă, înapoi spre judecare la PJ Reșița. De aici, în anul 2011, este declinat către DNA ST Timișoara, care începe urmărirea penală abia în 19 martie 2014, pentru înșelăciune și fals și uz de fals.
La finele lui 2015 dosarul este declinat, iarăși, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, iar în „20 noiembrie 2017 a fost dispusă prin ordonanță punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații C. I.M. și B. S. T. C cu privire la faptele ce fac obiectul prezentului rechizitoriu”, pentru ca patru zile mai târziu să fie sesizată Judecătoria Reșița.
Judecătorul de cameră preliminară a declarat legale rechizitoriul și probele de la dosar, sentință contestată de către Trandafir Ciprian Bucure Sas la Tribunalul Caraș-Severin. Judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului a respins contestația, așa că Judecătoria Reșița urmează să acorde primul termen pe fond în acest dosar și să înceapă judecarea cauzei, sentința Tribunalului Caraș-Severin fiind definitivă.
CITEŞTE ŞI:
Politica l-a ruinat, are datorii de 5 milioane de euro! Din cauza „cotizațiilor” pentru partid?!
EXCLUSIV: Lasă aproape 200 de oameni fără nimic
EXCLUSIV Cârpean a ajuns pe mâna DNA-ului!