De 100 de ani, Timișoara! Află aici programul Centenarului

Cel mai important eveniment aniversar pe care Timişoara îl trăieşte în acest an este pe cale să se împlinească. Peste 700 de militari, 40 de mijloace tehnice, elicoptere, Detaşamentul de cavalerie şi Detaşamentul de Gardă de Onoare al Jandarmeriei  Române vor participa la manifestările dedicate Centenarului Timişoarei.

Weekendul acesta, în data de 3 august, se vor sărbători 100 de ani de la intrarea trupelor Armatei Române conduse de către colonelul Virgil Economu în Timişoara, un moment unic care va fi reconstituit începând cu ora 10.00 în Piaţa Unirii din Timişoara. Reconstituirea va fi urmată de o defilare cu tehnică militară şi personal, care se va derula pe Bulevardul Republicii, între Pasajul Jiu şi Catedrala Mitropolitană.

La loc de cinste se situează participarea Detaşamentului de Cavalerie şi a Gărzii de Onoare ale Jandarmeriei Române, care vor veni de la Bucureşti, dar şi a militarilor Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” aparţinând unităţilor din Bucureşti, Brad şi Timişoara. De asemenea, peste 40 de mijloace tehnice vor putea fi văzute în cadrul defilării de pe Bulevardul Republicii, iar 3 elicoptere vor survola zona.

În cadrul momentului de reconstituire din Piaţa Unirii vor participa peste 60 de militari şi 6 călăreţi, îmbrăcaţi în ţinute militare specifice acelor timpuri.

De asemenea, actorii Teatrului Naţional din Timişoara, în frunte cu directorul adjunct Ion Rizea, vor da viaţă personajelor vremii: prefectul Aurel Cosma, protopopul Ioan Oprea, primarul Josef Geml, viceprefectul Ferenczy, protopopul sârb Novacovici, reprezentantul șvabilor Karl Moller, reprezentantul maghiarilor Albert Marton. Textele au fost culese din ziarul „Dacia”, ediţia din 4 august 1939.

PROGRAM

3 august

9.00 – 9.45

  • Pe ecranul ataşat tribunei amplasate în Piaţa Unirii, în faţa Muzeului de Artă, vor rula imagini dintr-un film realizat de către TVR Timişoara cu privire la momentul istoric al întrării trupelor armatei române în Timişoara la 3 august 1919. Prezentatorul Florin Mihoc va face o evocare a acestui moment împreună cu istorici invitaţi.

9.45 – 10.00 

  • Ceremonial militar- religios
  • Întâmpinarea oficialităților
  • Prezentarea onorului
  • Salutarea drapelului de lupta
  • Ocuparea locului în dispozitiv
  • Intonarea imnului naţional al României

10.00 – 10.15

  • Intrarea trupelor armate în Piaţa Unirii, în ţinută de epocă, de pe strada George Coșbuc, situată în dreapta Domului Romano-Catolic, pe  o poartă cu flori, în următoarea ordine:  Fanfara Pro Amicitia, trupele de jandarmi (întrucât aceste trupe au intrat în Timişoara în 2 august 1919), colonelul Economu – călare, un stegar cu drapelul tricolor, urmat de drapelul regimentului, trupele armatei române, surorile medicale, trupele de pompieri.
  • Participanţii vor parcurge Piaţa Unirii pe traseul prestabilit, marcat cu tricolor,  vor trece prin dreptul tribunei, unde colonelul Economu va  îndrepta calul spre tribună, va ieşi din rând, va descaleca şi va urca la tribună, va intra în dialog cu oficialităţile acelor vremuri şi va primi un buchet de flori în culorile naţionale.

10.15- 10.20

  • Oficierea serviciului religios

10.20- 10.26

  • Alocuţiuni- Primar, Preşedinte CJT, Prefect

10.26- 10.30

  • Realizarea dispozitivului de defilare

10.30- 10.35

  • Defilarea detaşamentului de onoare
  • Armata va părăsi dispozitivul  prin strada Augustin Pacha, iar Fanfara Pro Amicitia, urmată  de colonelul Economu şi  de trupele în ţinute de epoca ( armata, jandarmi, pompieri) vor străbate Piaţa Unirii, Mărăşeşti, Piaţa Victoriei.

12:00

  • Defilare cu mijloace tehnice şi personal, pe Bulevardul Republicii, între pasajul Jiul şi Catedrala Mitropolitană.
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/