Evenimentul va avea loc în cadrul proiectului „Locuim împreună în Reșița”, parte a Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020. În cadrul proiectului „Locuim împreună...
De Ziua Copilului, Asociația „Cuib de Vise” aduce speranțe de mai bine în secția unde își găsesc vindecarea unii dintre cei mai mici pacienți. Jumătate din Secția...
Primarul Brian Filimon îi așteaptă pe localnici și nu numai să participe de Rusalii, și o săptămână mai târziu, la Ruga de la Măureni și...
Primăria Reșița primește o mână de ajutor pentru remedierea pagubelor produse de viitura de zilele trecute care au afectat și drumurile din cartierul Doman. Mai...
Unitățile de cazare din zona Berzasca – Coronini sunt pline la sfârșitul acestei săptămâni. Gradul de ocupare în Clisura Dunării este de aproape 90%. Dacă...
Un nou termen a fost avansat de primarul Ioan Popa cu privire la data la care șoferii vor avea drum deschis pe artera principală din...
Reșițenii sunt invitați mâine în zona de agrement de pe malul Lacului Secu să petreacă alături de interpreți cunoscuți din zona Banatului. De 1 Iunie,...
Profesorii nu se întorc la catedră, iar viitorul elevilor rămâne incert. Unii își desfășoară activitatea normal, alții stau acasă de mai bine de o săptămână....
Nu scăpăm de ploi și intemperii. Meteorologii anunță averse torențiale și intensificări ale vântului, în perioada imediată. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri,...
Primăria Moldova Nouă și Casa de Cultură Orășenească organizează mâine o serie de activități pentru copiii de la malul Dunării, menite să le facă ziua...
Municipalitatea de pe Timiș și Sebeș anunță începerea acțiunii de dezinsecție terestră pe domeniul public. Acțiunea va avea loc în această seară, începând cu ora...
Primarul Ioan Popa s-a aflat toată ziua în teren pentru a evalua pagubele lăsate de precipitațiile abundente de luni, dar și pentru a găsi cele...
Investiția a fost posibilă printr-un proiect cu finanțare europeană, derulat de Primăria Caransebeș. Noul aparat a costat 1,5 milioane de lei și așteaptă obținerea avizelor...
Cu bani de la Ministerul Dezvoltării, străzile din satul Vălișoara, aparținător comunei Bucoșnița, vor fi modernizate. Investiții similare vor avea loc și satul Goleț. În...
Municipalitatea anunță un program bogat pentru prichindei, la finalul săptămânii, cu spectacole de teatru, workshopuri și ateliere de creație. Poveștile copilăriei prind viață la Festivalul...
Ministerul Educației a publicat rezultatele finale și lista unităților de învățământ preuniversitar declarate câștigătoare în cadrul Competiției naționale „Școală Europeană” – ediția 2023. Pe listă...
Proiectul privind reabilitarea, consolidarea și dotarea grădiniței și școlii gimnaziale din satul Fizeș, comuna Berzovia, schimbat ulterior în „demolare și construire”, prinde viață, anunță primarul...
Circa 300 de angajați ai unităților de învățământ din Caraș-Severin au pichetat astăzi în fața Prefecturii, timp de două ore. Un protest similar a avut...
Peste 520 de copii și tineri din 34 de localități urbane și rurale din Caraș-Severin vor beneficia în vara acestui an de activitățile propuse în...
După ce a pus la punct mare parte din infrastructura școlară, și a câștigat o nouă finanțare europeană de cinci milioane de euro pentru dotarea...
Peste 700.000 de lei vor fi investiți în unitățile de învățământ din comuna aflată în apropierea municipiului reședință de județ, Reșița. Banii vin de la...
Administrația locală din Mehadia anunță un program bogat și atractiv pentru 1 Iunie, cu personaje din desene animate și teatru pentru copii. „De 1 Iunie,...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat zilele acestea suma de 145.766.069,80 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 216 obiective de investiții. Banii...
Comuna de pe Valea Bistrei a găzduit , vineri, întâlnirea maeștrilor și instructorilor coregrafi din vestul țării, iubitori și păstrători ai folclorului autentic. Întâlnirea a...
Cum gândim propria noastră educație pentru lumea de mâine? La această întrebare a răspuns Mircea Miclea, reputat psiholog, profesor de științe cognitive aplicate și fost...
Proiectul de digitalizare a unităților de învățământ din comuna Cornereva, depus de administrația locală spre finanțare pe Programul Național de Redresare și Reziliență, a primit...
Circa 400 de profesori au pichetat astăzi în fața Instituției Prefectului Caraș-Severin. Este prima ieșire în stradă a dascălilor cărășeni de la declanșarea grevei generale...
Cea de-a XIX-a ediție a tradiționalului festival de pe Valea Cernei are loc la finalul acestei săptămâni. În organizarea Primăriei Băile Herculane, a Parcului Național...
Consideră unul dintre cei mai bine cotați arhitecți de peste Ocean, specializat în proiecte de design și planificare urbană. Reșițenii au fost provocați astăzi la...
Ziua Eroilor a fost marcată astăzi și în comuna Dognecea, la evenimentul organizat de administrația locală participând localnici de toate vârstele. În fiecare an, de...
Mircea Miclea și Daniel Funeriu se vor afla vineri în municipiu pentru a intra în dialog cu reșițenii pe tema educației. Aula „Eftimie Murgu” a...
Cel de-al optulea demers plastic al artistei Maia Truțulescu ajunge în fața publicului, luni, 29 mai, în sala de expoziții a Muzeului Banatului Montan. Este...