Amenzi de aproape 60.000 de lei aplicate de inspectorii ITM Caraș-Severin

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Puțin peste 180 de controale s-au efectuat luna trecută de inspectorii de muncă din Caraș-Severin. În urma acestora s-au constatat încălcări ale legislației în vigoare la mai mulți angajatori.

În ianuarie, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă a Județul Caraș-Severin au desfășurat 184 de controale, fiind dispuse angajatorilor 173 de măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate. În urma controalelor, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 58.000 de lei.

Potrivit reprezentanților ITM Caraș-Severin, principalele deficiențe identificate de inspectorii aflați în control au fost legate de netransmiterea la termen a datelor referitoare la suspendarea și încetarea activității, cât și transmiterea eronată a informațiilor în Registrul electronic de evidență a salariaților, foi colective de prezență care nu reflectau realitatea orelor lucrate efectiv, neinițierea negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă sau lipsă regulament intern. De asemenea, au fost identificați angajatori care nu au putut face dovada efectuării plății salariului către salariații îndreptățiți.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Pe linia protecției muncii, inspectorii au mai constatat neasigurarea protecției împotriva căderilor în gol, neefectuarea controlului medical periodic, utilizarea și funcționarea echipamentelor de muncă sunt condiționate de obținerea avizelor ISCIR etc.

Luna trecută, au fost comunicate de către angajatori nouă evenimente, care au avut ca urmări șapte cazuri de incapacitate temporară de muncă și două decese. După finalizarea cercetărilor, aflate în curs, se va stabili dacă sunt accidente de muncă sau în afara muncii, mai spun reprezentanții ITM Caraș-Severin.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/