Peste 140 de școli din Caraș-Severin, fără pază sau camere video

stiri cu elevi din Caras Severin

Multe unități din județ stau prost la capitolul siguranță, profesorii și elevii fiind lăsați în voia sorții.

Școala sau grădinița nu înseamnă doar locul unde copiii și tinerii studiază pentru a acumula cunoștințe. Acest spațiu trebuie să fie unul sigur, lipsit de riscuri, care să le asigure preșcolarilor și elevilor o formare și o dezvoltarea de calitate.

Potrivit legii, toate unitățile de învățământ trebuie să aibă pază, fie că vorbim de angajați proprii, firme specializate, camere de supraveghere video sau sisteme tehnice de alarmare. În multe școli din Caraș-Severin toate acestea lipsesc cu desăvârșire.

Prefectul Ioan Dragomir a organizat, zilele trecute, o ședință de evaluare a modului în care a fost asigurată protecția unităților de învățământ de la începutul acestui an școlar și până în prezent. Conform Instituției Prefectului Caraș-Severin, din totalul de 407 unități școlare care funcționează în județ, 260 sunt asigurate cu pază umană, sistem de supraveghere video sau sisteme tehnice de alarmare, în timp ce restul de 147 nu dispun de sisteme de securitate.

Și pentru că „siguranța elevilor și a personalului didactic constituie una dintre condițiile fundamentale pentru organizarea unui proces educațional de calitate și performant”, prefectul Dragomir a solicitat Inspectoratului Școlar Județean să intensifice colaborarea cu primăriile astfel încât cât mai multe școli să fie asigurate cu pază.

Referitor la autorizația de securitate la incendiu, există 36 de clădiri ale unităților de învăţământ care funcționează fără. În acest context, prefectul Ioan Dragomira a stabilit împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” organizarea unor întâlniri zonale cu primăriile localităților în care se află școlile respective şi directorii acestora, pentru a găsi împreună soluții care să accelereze procedura de autorizare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/