Locuitorii satului aparținător comunei Mehadia vor fi racordați la rețeaua de apă și canalizare fără a scoate niciun leu din buzunare.
A început implementarea proiectului câștigat de Primăria Mehadia pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba despre o investiție ce depășește 1,6 milioane de lei, care presupune branșarea gospodăriilor din localitatea Valea Bolvașnița la sistemele de apă și canalizare.
„Având în vedere această problemă de care oamenii se loveau de ani de zile, așa cum am promis, am reușit să obținem fonduri pentru ca branșarea gospodăriilor să fie gratuită. Iată că după mulți ani în care proiectul privind apa și canalizarea a stagnat, am reușit să găsim sursa de apă, să finalizăm lucrările la stațiile de captare și epurare, și să le racordăm la rețeaua electrică. Aceste două investiții s-au ridicat la suma de 800 de mii de lei și au fost susținute din bugetul local. Racordurile și branșamentele gospodăriilor la rețelele de apă și canalizare sunt gratuite, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare națională de peste 1,6 milioane de lei”, a explicat primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Radu Miruță cere Camerei Deputaților să adopte legea împotriva dezinformării, după ce o ambulanță aflată într-o misiune de salvare a fost atacată de persoane care au crezut într-un clip...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Daria Alexandrescu |
09 August 2026
Siegfried Mureșan atacă PSD în plină criză energetică: „Gălăgie, circ și populism alături de AUR”
Ariana Popescu |
09 August 2026
Comuna Constantin Daicoviciu, polul folclorului autentic din Banat
Ariana Popescu |
09 August 2026
Program special al bacului Moldova Nouă – Usije, cu ocazia Zilelor Orașului Moldova Nouă 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

