Candidatul PNL pentru șefia Primăriei Cărbunari, Andreea Ignat, e croit, în eventualitatea triumfului în fața primarului în exercițiu, Gheorghe Prăsnescu, din data de 27 septembrie, să pună capăt unei practici, nu tocmai ortodoxe, în ceea ce privește acordarea ajutorului social în comună. Liberala atrage atenția că lucrurile la acest capitol stau tocmai invers normalului, adică persoanele tinere, apte de muncă, sunt cele care beneficiază de anumite facilități, în detrimentul celor realmente îndreptățiți.
„Sunt mulți asistați social și primesc ajutoare sociale cei cu putere de muncă. Adică asistați social la noi nu sunt bătrânii care au 500-600 de lei pensie, ci persoanele tinere, apte de muncă.”, a explicat Andreea Ignat.
Referitor la criteriul în baza căruia este acordat ajutorul social, candidatul PNL nu are nicio temere în a aduce în prim-plan criteriul electoral, mai exact: în funcție de numărul de persoane cu drept de vot dintr-o familie:
„Criteriul de acordare a ajutorului social în Cărbunari este numărul de voturi. Adică acordăm ajutor social unei persoane dintr-o casă de unde primim multe voturi. Strategic, să ne-nțelegem! Poate edilul din Cărbunari consideră că lumea nu știe treaba asta. Știm cu toții, nu doar eu. Lumea din Cărbunari, din Știnăpari nu este o lume încuiată, așa cum se crede, nu! Lumea vede, doar că nu toți au oportunitatea să vină într-o emisiune să spună lucrurile acestea. Nu au toți oportunitatea și nu toți au acest curaj”.
Deși cele scoase la iveală reprezintă lucruri extrem de grave, Andreea Ignat spune că această informație poate fi verificată, ba chiar consideră necesare anchetele sociale în acest sens: „Aceste lucruri pot fi verificate! Pot fi verificate ajutoarele sociale care s-au acordat până în prezent și chiar făcute anchete sociale. Anchetele sociale pot proba aceste lucruri”.
(E).