Modernizarea Parcului Tricolorului avansează vizibil. Autoritățile reșițene estimează că întreaga reamenajare a zonei ar putea fi finalizată mult mai devreme decât termenul contractual – iunie 2027....
Secundul lui Nelu Popa acuză că în primele linii ale PNL există infractori dovediți și chiar parlamentari conectați cu crima organizată din zona capitalei! Stomatologul...
Oleksandra Matviiciuk, avocată pentru drepturile omului și reprezentanta organizației ucrainene care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2022, a primit la Timișoara titlul de...
Plimbările cu bebelușul sunt mai liniștite atunci când știi că micuțul tău este protejat de frig, vânt și umezeală. În sezonul rece, un sac pentru...
Alarmă falsă în cazul pompierului care s-a prezentat zilele trecute la spitalul din Reșița și asupra căruia a fost ridicată suspiciunea de infecție cu hantavirus!...
ANUNŢ PUBLIC privind LICITAŢIA locurilor de parcare domiciliu/reşedinţă Municipiul Reşița, prin Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa, cu sediul în Reşiţa,...
Casa de Cultură „George Motoia Craiu” din Oravița găzduiește astăzi, de la ora 18.00, un concert susținut de The Metro Big Band, eveniment dedicat iubitorilor...
Grijă. Profesionalism. Încredere. Clinica Bîrsășteanu din Reșița, unul dintre cele mai moderne centre medicale din Caraș-Severin, anunță un nou program extins, creat special pentru pacienții...
La evenimentul organizat duminică la Vila Florica, domeniul istoric al familiei Brătianu, Ilie Bolojan a declarat că Partidul Național Liberal trebuie reorganizat în următorii doi...
Primăria Timișoara vrea să lanseze un parteneriat cu CFR pentru realizarea unei rețele de tren urban care să lege orașul de zona metropolitană și, pe...
Un eventual referendum pentru demiterea președintelui Nicușor Dan ar fi respins de majoritatea cetățenilor, arată un sondaj realizat de INSCOP între 11-14 mai. 50,7% dintre...
Comisarii Gărzii de Mediu Timiș resping criticile apărute după ce au amendat Primăria Timișoara și spun că sancțiunile au fost date doar pentru nerespectarea legii...
Elevii din Băuțar s-ar putea bucura, în următorii ani, de o sală de sport modernă, dacă proiectul depus de administrația locală la ADR Vest va...
Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în...
Românii cumpără mai mult ca niciodată, însă tot mai puține comenzi vin din magazinele clasice. TikTok, Temu și aplicațiile mobile au transformat shoppingul într-un reflex...
Polițiștii rutieri din Caraș-Severin se alătură colegilor din județele tranzitate de DN 6 în cadrul unei ample acțiuni de tip „Releu”, în vederea creșterii siguranței...
În curând, șoferii din Reșița vor putea verifica în timp real locurile de parcare disponibile în oraș, iar autoritățile vor monitoriza digital plata taxelor printr-un...
În vederea remedierii unei avarii apărute spontan la conducta principală de apă din Oravița, echipele Aquacaraș sunt nevoite să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi: 21.05.2026,...
Traian Băsescu spune că România s-a desprins instituțional de comunism prin aderarea la NATO și UE, însă o parte a societății încă nu a înțeles...
Comuna Măureni, din Caraș-Severin, se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului: Ruga Satului. Cap de afiș în acest an: Nicolae Guță....
Lucrări de spălare ale rețelei de distribuție a apei sunt programate în Bencecu Sus, din județul Timiș. Aquatim lucrează! În săptămâna 25-29 mai, zilnic între...
Constructorul care lucrează la școlile din Forotic și Comorâște se reîntoarce în teren și reia lucrările sistate pe perioada iernii. Primarul Sporea e optimist și...
Reșița Street Art Fest aduce arta și joaca în centrul municipiului, în trei zile de culoare și energie, până pe 1 iunie. Centrul Civic al...
Bosquito, Taxi, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Narcisa Suciu sau Cristian Buică sunt doar câțiva dintre invitații care aduc frumosul poeziei în Poiana Lupului din Gărâna. ...
Traian Băsescu, fostul președinte al României, spune că politica românească este plină de oameni dependenți de liderii de partid, fără meserie și fără independență reală....
Primarul comunei Vărădia, din Caraș-Severin, Loredana Racu, îi invită pe cei mici la o după‑amiază încărcată cu veselie, un strop de magie și inocența copilăriei....
Administrația locală din Buchin este pregătită să cofinanțeze cel puțin unul dintre proiectele implementate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru a-și asigura finanțarea...
Toate străzile din cartierul Nord vor intra până la finalul anului în reabilitare. Execuția lucrărilor a fost scoasă la licitație și se află în faza...
Plecat din Arad cu dorința de a-și construi un viitor mai bun, Petre Duca a reușit, în timp, să transforme un vis curajos într-o afacere...
Primăria Oravița invită publicul la un concert special susținut de The Metro Big Band, un eveniment dedicat iubitorilor de jazz și muzică live, care promite...
Nice Cream a întâlnit Nice Mood, iar povestea care a cucerit Reșița continuă într-un nou capitol. Vara începe cu gust de gelato artizanal, în centrul...
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, peste 300 de locuri de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din...