Presiunea victoriei obligatorii

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

FC Caransebeş întâlneşte astăzi, de la ora 11, pe Stadionul Municipal Teiuş, FC Olt Slatina, într-un meci în care gugulanii sunt obligaţi să câştige după o serie neagră de şase înfrângeri consecutive.

 

Odată cu venirea lui Alin Artimon pe banca tehnică, la FC Caransebeş s-au produs mai multe schimbări, dar punctele au întârziat să apară, în ciuda jocului bun practicat de echipă. Atmosfera este destul de încărcată, pe umerii jucătorilor apasă presiunea rezultatului, însă totul se poate schimba cu o victorie în faţa oltenilor. ,,E un joc important pentru noi, în care încercăm să oprim căderea aceasta continuă în care nu acumulăm puncte. Întâlnim o echipă bună, puternică şi va trebui să depunem eforturi ca să o destabilizăm. Sper să obţinem cele trei puncte pe care jucătorii, conducerea, suporterii şi noi, antrenorii, ultimii veniţi, le aşteptăm de multă vreme. Sper ca prin jocul pe care îl prestăm victoria să vină de la sine. Nu m-ar deranja să facem un joc mai modest decât celelalte două şi să obţinem punctele după care plângem de atâta vreme. Am încredere în jucătorii mei, arată din ce în ce mai bine de la săptămână la săptămână, iar lor le revine sarcina să demonstreze că tot ceea ce spun eu are acoperire. Sunt motivaţi, sper ca desfăşurarea jocului să le dea încredere, oamenii care vor veni alături de noi la ora jocului să aibă răbdare, să înţeleagă faptul că asupra echipei există o presiune în momentul ăsta, cea a victoriei obligatorii. Să reuşim victoria şi atunci atmosfera se va detensiona”, a declarat Artimon.

FC Caransebeş poate juca în cea mai bună formulă, pentru că nu sunt probleme de lot. Totul depinde de inspiraţia staffului tehnic. Mai trebuie spus că în ultima vreme s-a renunţat la doi dintre componenţii lotului, Gafiţa şi Muscă. „Nu avem accidentaţi, sunt doar mici probleme la Săulescu. Suspendaţi nu avem, aşa că sper să aliniem cea mai inspirată echipă. Muscă avea deja reziliat contractul. De la sosirea mea a mai plecat Gafiţa. Am considerat că în momentul de faţă colaborarea noastră, în condiţiile în care el vede lucrurile, nu-şi are rostul. E decizia mea, iar conducerea a fost de acord. Eu nu dau jucători afară, am spus doar că din momentul ăsta nu se mai antrenează cu mine. Pentru mine e subiect închis. Pe mine m-a deranjat atitudinea lui şi nu nearealizările, pentru că nerealizări avem toţi, inclusiv noi ca antrenori, că avem zero puncte din două meciuri”, a mai spus antrenorul gugulanilor.

untitled design set 970x90 px

 

 

 

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/