Popa întoarce 6 milioane de euro din returul spre Bruxelles! Reabilitează centrul Reșiței, asfaltează șase străzi și continuă promenada!

Incapacitatea României de a absorbi fonduri europene ar putea fi speculată de primarul Reșiței, care a început demersurile pentru a opri o parte din banii ce au fost alocați țării noastre, dar pe care trebuie să-i returnăm deoarece n-am fost în stare să scriem proiecte eligibile!

Nelu Popa a discutat deja cu șefa Comisiei Europene, Corina Crețu, despre riscul de dezangajare a peste 800 de milioane de euro dacă nu sunt cheltuiți până în decembrie 2018, în  special pentru mobilitate urbană, dar în același timp și despre variantele ca o parte din acești bani să fie direcționată către Reșița. „Probabil că jumătate din acești bani, indiferent ce proiecte se vor face, vor pleca înapoi la Bruxelles. Din acest motiv s-a creat o axă de proiecte retrospective. Această axă presupune ca proiectele care au fost demarate și sunt în derulare în diverse faze, pe fonduri proprii sau pe alte finanțări, să poată fi translatate pe finanțare din acești bani europeni”, a explicat primarul Reșiței.

Forțat de împrejurări, Nelu Popa dăduse deja în lucru un studiu de fezabilitate pentru modernizarea Centrului Civic, astfel că acum s-ar putea profita de noua axă de finanțare deschisă de Uniunea Europeană. „Noi ne-am gândit la Centrul Civic, la modernizarea pieței care are 2,5 hectare, și șase străzi din Luncă, de la Poliție încoace, străzile care întâlnesc cele două bulevarde, A.I. Cuza cu Revoluția din Decembrie. În afară de acestea două, mai avem proiectul de continuare a promenadei, de la CET până la Parcul de Locomotive. Încercăm acum să punem sub o pălărie toate cele trei proiecte și dacă ne mișcăm repede vom putea absorbi circa 6 milioane de euro. Estimăm vreo 4 milioane doar pentru Centrul Civic. Avem speranțe să-l facem rapid pentru că e praf. Nu văd altă soluție, cu resursele noastre financiare nu am reuși să-l facem”, a spus Popa.