Numărul agenţilor economici activi din Caraş-Severin, în creştere faţă de anul trecut!

Deși în județul Caraș-Severin se înființează constant firme, fie ele SRL-uri ori SA-uri, fie PFA-uri sau întreprinderi individuale, altele, într-un procent destul de mare, sunt dizolvate, radiate sau suspendate. Dar bilanţul este pozitiv faţă de anul trecut!

Dacă de la începutul anului până la sfârșitul lunii septembrie s-au înmatriculat în judeţ 1.207 firme, din care 681 sunt SRL-uri, în aceeași perioadă au fost dizolvate 201 firme, 131 au fost suspendate, iar 695 – radiate. Asta înseamnă un total de 1.027 de agenţi economici care și-au încetat activitatea. Situația acestui an nu este atât de critică față de cea a anului trecut, 2016, când au fost înființate 975 de firme, însă s-au dizolvat, radiat ori suspendat 1.178.

La ora actuală, la nivel naţional sunt înregistrați la Oficiul Registrului Comerțului 1.254.734 de profesioniști activi, față de 1.188.900 la nivelul anului 2016. Sunt considerați profesionişti activi, din punct de vedere juridic, operatorii economici înregistraţi în Registrul Comerţului care nu şi-au declarat suspendarea activităţii şi nu se află în nici una din stările ce pot duce la pierderea personalităţii juridice. Din numărul total de profesioniști înregistraţi în Registrul Comerţului, au fost excluşi profesioniştii cu suspendare temporară a activităţii, sucursalele fără personalitate juridică, profesioniştii radiaţi, profesioniştii aflaţi în dizolvare, lichidare, reorganizare judiciară, faliment, insolvenţă.