Mită luată cu „împrumut”. Consilierul șpăgar i-a mințit cu nerușinare pe ofițerii DGA!

Oamenii legii au dezvăluit în detaliu cum a decurs întâlnirea din birtul din Reșița dintre cetățeanul care vrut o locuință ANL și consilierul local Efrem Străin. Culmea e că acesta din urmă a primit șpaga prin intermediul unui polițist local.

Cum faptele sunt certe, în prezent cei doi sunt trimiși în judecată. Fapta pentru care este acuzat Efrem Străin e trafic de influență, trei acte materiale, iar polițistul Călin Odobașa va fi judecat pentru complicitate la trafic de influență, dar și la cumpărarea de influență.

CITEȘTE ȘI:  NEWS ALERT. Consilier local al Reșiței surprins într-un birt de DGA, în timp ce lua mită pentru o locuință ANL. A fost reținut pentru 24 de ore!

Potrivit procurorilor, în ziua cu pricina, atunci când alesul local a fost surprins luând mită în birt, lui Efrem i s-a cerut să prezinte toate sumele de bani pe care le are asupra sa. Acesta a scos sutele de euro din buzunar și a expus banii pe masa din incinta barului. Suma era de 400 de euro. Fiind întrebat ce reprezintă banii respectivi, Străin a încercat să îi fenteze pe oamenii legii, precizând că „reprezintă un împrumut restituit”. Acesta a persistat în minciună și a mers mai departe cu explicațiile.Împrumutul era de 300 de euro, însă L.G. (N.R.: reșițeanul care a încercat să obțină locuința ANL) i-a restituit 400 de euro, deoarece se împrumută reciproc”.

VEZI ȘI: Consilierul pesedist care a luat șpagă sub ochii Poliției Locale, trimis în judecată!

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Procurorii spun faptul că banii care se aflau la alesul local, care într-un mod „aparte” a reprezentat interesele reșițenilor, aveau aceleași serii care se aflau pe cele deținute de martorul denunțător înainte de episodul din bar.

La rândul său, polițistul local a intermediat darea de mită, astfel că și Călin Odobașa riscă să fie aspru pedepsit de lege. Asta, pentru că acesta cunoștea faptul că Efrem a primit bani de la reșițean. Atât consilierul local, cât și polițistul vor ajunge în fața judecătorilor să le dea explicații pentru faptele lor.

EXCLUSIV. Polițist local implicat în atribuirea pe şpagă a ANL-urilor!

Reamintim că alesul reșițenilor, Efrem Străin, i-a pretins unui reșițean suma totală de 1.500 de euro şi 90 de lei pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa, în vederea  repartizării definitive a unei locuinţe ANL. În luna ianuarie 2016, cetățeanul care își dorea locuința i-a dat lui Străin, la domiciliul acestuia, suma de 90 de lei şi 500 de euro. Un alt episod al dării de mită a urmat în birt, dar în prezența ofițerilor anticorupție.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/