Organizarea alegerilor locale a intrat în linie dreaptă!

Mai puțin de două luni au rămas până pe data de 5 iunie, atunci când are loc cea mai importantă etapă în alegerea noilor lideri care vor conduce soarta comunităților locale.

Instituţia Prefectului, în colaborare cu Autoritatea Electorală Permanentă – Filiala Caraş-Severin, a convocat preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale de circumscripţii municipale, orăşeneşti şi comunale din judeţ la o primă instruire pe tema organizării în bune condiţii a alegerilor din luna iunie.

În cadrul şedinţei au fost prezentate măsurile organizatorice pentru desfăşurarea corespunzătoare, în conformitate cu prevederile legale, a alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale. Preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale de circumscripţie au fost informaţi cu privire la legislaţia care reglementează organizarea scrutinului, cu accent pe noutăţile apărute faţă de ultimele alegeri şi atribuţiile pe care le au în această calitate.

Preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale de circumscripţie au fost desemnaţi prin tragere la sorţi în data de 10 aprilie, urmând ca birourile să fie completate cu reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare.

De menţionat că în zilele 13 şi 26 aprilie programul birourilor electorale de circumscripţie va fi prelungit până la ora 24.00.

Pentru perioada imediat următoare, cea mai importantă activitate a birourilor electorale de circumscripţie este înregistrarea dosarelor de candidatură, preşedinţii şi locţiitorii fiind instruiţi cu privire la documentele pe care trebuie să le conţină acestea, aşa cum sunt prevăzute în hotărârea Biroului Electoral Central.