Metoda ,,Accidentul’’ face noi victime! În două ore hoții s-au ales cu aproape 20.000 de lei!

Cea mai nouă modalitate de a obține bani a hoților din Caraș-Severin pare să fie prin metoda ,,Accidentul’’. Dacă luna trecută o femeie din Oțelu Roșu a fost înșelată cu 5.000 de euro prin această metodă, de data aceasta două persoane din Caransebeș au căzut pradă hoților, care au reușit să le ia 15.000 de lei și 1.000 de euro.

Prima victimă de ieri a fost un bărbat de 61 de ani, din Caransebeș. În jurul orei 10.30, un necunoscut l-a contactat telefonic spunându-i că fratele lui din Austria a fost rănit în urma unui cutremur, putând fi adus în țară doar cu elicopterul, contra sumei de 10.000 de lei. L-a mai sfătuit să stea liniștit în casă, să nu vorbească cu nimeni, urmând ca în cel mai scurt timp, o doctoriță de la SMURD să vină după bani.

Fără să stea prea mult pe gânduri, bărbatul a pregătit banii, așteptând-o pe așa-zisa ,,doctoriță’’ care în scurt timp și-a făcut apariția la ușa lui, i-a luat 10.000 de lei și a plecat.

După două ore, o femeie de 87 de ani a pățit la fel. A fost sunată de o persoană care s-a dat drept doctor, spunându-i că fiul ei, aflat în Franța, a suferit un accident de circulație, iar pentru operație este nevoie să plătească o sumă de bani.

După 30 de minute, la domiciliul victimei din Caransebeș s-a prezentat o persoană care pretindea a fi de la asigurări. Cu gândul la fiul ei, bătrâna i-a înmânat hoaței toți banii din casă, respectiv 1.000 de euro și 5.000 de lei.

Abia după ce și-au contactat telefonic rudele din străinătate, victimele și-au dat seama că au fost înșelate și au sunat la Poliție.

,,În ambele cazuri, polițiștii au demarat toate activitățile procedurale specifice, efectuând cercetări în vederea identificării autorilor și tragerea acestora la răspundere penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune’’, informează Poliția județului, care îndeamnă la vigilență în astfel de cazuri.