Gugulanii provoacă scandal în Valea Domanului!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

FC Caransebeş a administrat astăzi rosso-nerilor o înfrângere greu de digerat. Elevii lui Leo Doană au fost certaţi de fanii furioşi chiar la urcarea în autocar, în faţa stadionului pe care au pierdut fără drept de apel, scor 0-4.

 

Fotbaliştii din Valea Domanului au fost băgaţi aseară în şedinţă de Guadia Rosso-Nera, suporterii cerându-le în primul rând să arate o altă atitudine în teren decât la ultimele meciuri pierdute în campionat şi să plece cu măcar un punct de la Caransebeş. Nu s-a întâmplat deloc aşa, ba mai mult, CSM Reşiţa a reuşit să se facă de râs. Doană jr. a trimis singurul şut pe spaţiul porţii gazdelor în minutul 10, când ar fi putut deschide scorul, şi cam atât din partea reşiţenilor. Cinci minute mai târziu, Văcărescu l-a învins pentru prima dată pe Haidău, iar în minutul 40, Niţă a făcut 2-0.

YouTube video

untitled design set 970x90 px

Gugulanii au făcut legea şi în partea secundă, Bârsan, în minutul 72, şi Văcărescu, trei minute mai târziu, majorând scorul la 4-0, cu care s-a şi încheiat partida. Ar mai fi de notat doar faptul că, spre final, nervii au cedat, Cristian Pop şi Gurici, de la CSM, şi Staicu, de la gazde, fiind eliminaţi. De remarcat duelul frumos dintre cele două galerii, încheiat la egalitate. Dacă fanii gugulanilor au plecat la tradiţionala bere de după meci, suporterii din Valea Domanului şi-au aşteptat favoriţii la autocar pentru a-i apostrofa, aşa cum au făcut pe toată durata reprizei a doua. Galeria le-a reproşat jucătorilor că nici nu transpiră în tricourile care poartă emblema clubului reşiţean şi că nu ştiu să facă altceva decât să se vaite că nu câştigă mai mulţi bani.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157629527863134″]

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. resita ultra says:

    sa plece toti din VD! din vara nu mai vrem pe niciunul aici. acesti jucatori sunt plini de ifose si ne fac de ras culorile. NU MERITATI TRICOUL ROS NEGRU SA IMBRACATI.

  2. Caransebesean says:

    Felicitari pentru articol si ilustratiile extrem de graitoare.

  3. Suporter says:

    Sa fim seriosi. Gugulanii au sanse mari la promovare. Cand il aduci pe Viciu de la Sportul, cand il aduci pe Ilie Baicu care are 10 sezoane in liga 1, cand il aduci pe pe Voicu de la Arges, cand il aduci pe Nita de la Gaz Metan , pe Chirea de la Targoviste (liga2) si cand il ai pe negru ala in spate care are participare cu nationala under 21 sau 12 la campionatul mondial.. e normal sa va umileasca… Noi l-am adus pe Beloescu si pe Beica :-j

    1. Suporter says:

      Under 19 am vrut sa scriu .

  4. rossonerul86 says:

    Rusine jucatorilor echipei CSM pentru ca pateaza numele si culorile clubului fanion, FELICITARI echipei Caransebes pentru victorie si sa-i ajute Dumnezeu ca la anul sa joace in Liga II.

    P.S: RUSINE CELOR CARE JOACA IN TEREN SUB NUMELE DE CSM SCOLAR RESITA.

  5. resita ros neagra says:

    felicitari gugulanilor! jucatori nostri sa ne lase si sa plece unde vad cu ochi. tribunele din valea domanului sunt goale datorita prestatiei lor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/