Floriile în satul bănățean, sărbătorite cu obiceiuri și ritualuri străbune. Ce tradiții încă mai dăinuie în trecerea timpului?

Ziua de Florii este o sărbătoare marcată cu roșu în calendarul creștin. În timp, încă de pe vremea străbunicilor, ziua florilor era însoțită de ritualuri și obiceiuri care au rămas literă de lege în multe regiuni ale țării. Împânzite de tradiții și superstiții, Floriile sunt așteptate tradițional și în Banat.

Gospodinele bănățene se pregătesc cu spor pentru ziua de mâine, când sărbătoarea Floriilor le va îmbrățișa în straie bune și pregătite de biserică. Nici junii și junele nu au voie să se culce pe o ureche, pentru că îi așteaptă o sumedenie de tradiții și ritualuri străbune care să le poarte noroc și să le aducă dragoste.

Sărbătoarea Floriilor are rădăcini străbune, fiind atestată în societatea română ca fiind ziua dedicată zeiței Flora. Peste această interpretare a fost suprapusă sărbătoarea adusă de creștinism, și anume Intrarea Domnului în Ierusalim. De-a lungul timpului, obiceiurile de Florii au devenit adevărate tradiții respectate până în zi de astăzi.

Banatul are și el o zestre bogată în tradiții și ritualuri respectate cu sfințenie de sărbătoarea Floriilor. În primul rând, ziua este cunoscută ca fiind momentul dezlegării la pește. Gospodinele din Banat prepară cele mai gustoase delicii din pește. Mai mult decât atât, în multe sate bănățene încă se obișnuiește ca mărțișorul purtat încă din martie să fie pus pe ramurile unui pom înflorit. Gospodinele nu uită nici de scoaterea obiectelor din casă la aerisit, după o iarnă lungă și anevoioasă.

Ajunul sărbătorii este şi un important moment pentru a invoca spiritele morților, pe alocuri fiind cunoscut şi sub numele de Moșii de Florii. De ziua florilor se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate și se consideră că spiritele celor care nu mai sunt printre noi se întorc în sânul familiei pentru a petrece cu aceasta.

O altă tradiție respectată în Banat spune că femeile iau din biserică nuiele de salcie cât mai lungi pentru a le pune la pragul ușii. Astfel, ghinionul și veștile rele sunt ținute cât mai departe de casă.

Există, de asemenea, și ritualuri care preced Floriile, specifice în special satelor bănățene și din Transilvania. Înaintea sărbătorii, fetele mari obisnuiesc să pună o oglindă și o cămașă curată sub un păr altoit. Imediat după răsăritul soarelui le iau de sub pom și le păstrează cu sfințenie pentru a le purta noroc în dragoste și sănătate.

Un alt obicei spune că, la miezul nopții, se fierbe busuioc, iar dimineața fetele se spală pe cap cu fiertura în care busuiocul și-a lăsat aromele, pentru a le crește părul frumos și strălucitor.

De asemenea, în aceeași zi se obișnuiește ca vitele să fie hrănite cu câteva crengi de salcie, iar livezile și viile sunt împodobite, pentru a da roade bogate.

Oamenii de la sat așteaptă cu sufletul la gură ziua de Florii și pentru că tradiția mai spune că aşa cum va fi vremea în acea zi, așa va fi și în prima zi de Paște.

Foto: http://www.obiectivtulcea.ro/