EXCLUSIV. Baronul Mocioalcă, în dosarul de corupție de la „Carol Davila”! Nu-și mai amintește cum a intervenit la inspectorul Grindeanu! (STENOGRAME)

Președintele PSD Caraș-Severin nu a rămas impasibil la rugămințile liderului UNPR Călan, Eleonora Gavrilesc, și ale președintelui TSD Caraș-Severin, Mihaela Popovici, astfel că l-a luat la întrebări pe colegul său de partid, Nicolae Grindeanu, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Caraș-Severin, care se încăpățâna să nu încalce legea! Intervenția lui Ion Mocioalcă i-a forțat mâna lui Grindeanu, problema fiind rezolvată politic, cu încălcarea flagrantă a legii!

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din Caransebeș, o adevărată fabrică penală de asistenți medicali habarniști care mâine-poimâine ne bagă în pământ cu zile, s-a bucurat de un tratament special în Caraș-Severin. Și asta, pentru că s-a intervenit politic la cel mai înalt nivel, legea fiind efectiv sfidată și călcată în picioare.

Școala respectivă a fost autorizată să funcționeze provizoriu la Caransebeș, astfel că examenele finale, de certificare a competențelor profesionale, trebuiau susținute într-o altă unitate acreditată. Din județul Caraș-Severin! Managerul Eleonora Gavrilesc știa însă foarte bine ce scoate de pe băncile școlii ei penale și atunci trebuia neapărat să tragă sfori pentru a muta examenul la Călan, acolo unde funcționează aceeași sanitară „Carol Davila” și unde rezolva totul fără să aibă cineva curaj să o deranjeze. În acest sens, a discutat cu persoane influente din inspectoratele școlare din Caraș-Severin și Hunedoara, din cadrul Ministerului Educației, dar și din PSD, partid alături de care UNPR-ul guvernează România.

A umblat peste tot, inclusiv la minister!

Inițial, solicitarea Eleonorei Gavrilesc cu privire la susținerea examenelor la Călan, și nu la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, așa cum obliga legea, a fost respinsă de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Atunci, aceasta l-a abordat în mod direct sau indirect pe inspectorul general, Nicolae Grindeanu. Mai mult decât atât, s-a dus și la București, unde a discutat cu secretarul de stat Vasile Șelaru și cu inspectorul pentru învățământul preuniversitar Dragoș Cozma. Acesta din urmă i-a explicat că, potrivit metodologiei, examenul trebuie susținut în Caraș-Severin. Gavrilesc era convinsă însă că la Grindeanu e cheia și că totul se poate rezolva, chiar dacă legea spune altceva. Doar e ditamai șefa de partid!

Grindeanu s-a ținut tare în continuare. Într-o discuție dintre Eleonora Gavrilesc și directorul școlii sale din Caransebeș, Corina Motăntău-Sârbu, interceptată de organele de cercetare penală, managerul se plângea de poziția de neclintit a inspectorului Grindeanu: „Și eu l-am întrebat ieri pe Grindeanu, zic: «Dacă inspectoratul de la Hunedoara vă cere acordul, sunteți de acord să dea la Hunedoara?» «NU!», așa mi-a spus. Zic: «Domnul secretar de stat ne-a îndrumat să mergem la Timișoara pentru că… » «Nu mergeți niciunde, eu nu încalc legea!» și a trebuit să plecăm. (…) Ăsta e căzut în cap, Grindeanu”.

A ajuns la Mocioalcă, via Mihaela Popovici!

Eleonora Gavrilesc i-a povestit apoi, în cadrul aceleiași discuții, cum va rezolva problema: „Acum mai am o posibilitate politică, joi,  să mă duc să mă întâlnesc cu cineva politic, din județul Caraș, și dacă nu, văd eu ce fac. (…) Și joi, vineri, Mocioalcă, șeful PSD-ului de la Caraș… Și mă duc să văd dacă pot să vorbesc cu el. Asta nu e o influență politică, nu e un trafic de influență, nu e absolut nimic…”.

În 27 mai 2015, Eleonora Gavrilesc a fost interceptată în timp ce discuta la telefon cu Mihaela Popovici, nimeni alta decât președinta Tineretului Social Democrat din Caraș-Severin:

Popovici: Mâine dimineață, astăzi nu am putut să mă văd cu domnul inspector general. Mâine dimineață o să mă văd cu el, o să mă văd după aceea cu șefu.

Gavrilesc: Da.

Popovici: Și dacă nu merge dăm o fugă până la doamna ministru.

Popovici: Eu nu merg la Reșița, nu merg la Reșița. Vreau altă discuție cu el, pe altă cale o iau cu el.

Gavrilesc: Aha, aha.

Popovici: Știți, cum am discutat. El asta, am vorbit și eu și altcineva și o să ajung la el neapărat că e urgent, că mă arde, că așa.

Popovici: Mâine oricum vine șeful, îl sun și pe el.

Intervențiile nu au rămas fără efect. Și a spus-o cu gura ei chiar Eleonora Gavrilesc, într-o convorbire cu juristul inspectoratului: „Păi și-a schimbat atitudinea față de persoana, față de școala noastră. Da, da, marți a fost ok, a fost altul”. Evident, inspectorul general Grindeanu nu a mai fost chiar de neclintit și a aprobat susținerea examenului de către cei 62 de elevi ai Postlicealei „Carol Davila” Caransebeș la Călan. Imediat ce a primit răspunsul favorabil, Gavrilesc i-a trimis un sms Mihaelei Popovici: „S-a rezolvat la ISJ. Mulțumesc. Te pup”.

I-a scos aproape curați!

Audiat de procurori, inspectorul Nicolae Grindeanu a încercat să-i scoată pe Ion Mocioalcă și Mihaela Popovici de sub răspunderea penală, să-i scape de vreo eventuală acuzație de trafic de influență. Grindeanu a pus totul pe seama unui document ce nu corespunde adevărului întocmit cu complicitatea juristului ISJ. „Am discutat și cu Ion Mocioalcă despre Școala Postliceală Carol Davila când ne-am întâlnit, nu m-a abordat în mod special. Acesta m-a întrebat ce-i cu această școală și de ce nu le-am dat acordul pentru a susține examenul la Călan. Am mai vorbit despre faptul că la Călan exista școala de bază, autorizată, iar în județul nostru era numai o filială. Ion Mocioalcă nu se pricepe la problemele din învățământ, însă sigur a fost abordat de cineva în legătură cu această problemă”, a povestit Grindeanu.

Mocioalcă, lovit de amnezie!

Audiat în calitate de martor, deputatul Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin, a declarat că nu-și amintește ce a discutat cu inspectorul Grindeanu despre postliceala din Caransebeș. Cu privire la Mihaela Popovici, Mocioalcă a declarat: „Nu cred că ar îndrăzni să vină să mă abordeze cu privire la acest subiect. Nu-mi amintesc să fi vorbit cu această persoană despre Școala Sanitară din Caransebeș sau despre doamna Gavrilesc”.

Președintele TSD, cu două fețe!

Mihaela Popivici a fost chemată și ea în fața procurorului, în calitate de martor. Deși e evident că s-a ajuns cu intervenții la Mocioalcă, așa cum a confirmat chiar Grindeanu, președintele TSD a prezentat o variantă halucinantă: „Din câte am înțeles eu din discuțiile purtate cu doamna Gavrilesc, acesta intenționa să-l contacteze pe domnul inspector școlar general pe tema examenului de absolvire, motiv pentru care a apelat la mine. Eu am dedus că nu îl putea aborda pe nicio cale. Țin să precizez că eu nu îmi puteam permite să îi abordez pe domnul Grindeanu sau pe domnul Mocioalcă. Eu am intenționat numai să-i las impresia doamnei Gavrilesc că aș discuta cu aceste persoane, la care dumneaei dorea să ajungă prin intermediul meu, însă nu am acționat astfel. Acele discuții nu au avut loc. Motivul pentru care am procedat astfel a fost acela că eu am fost înlăturată din colectivul de cadre didactice ale Școlii Postliceale Carol Davila Caransebeș și m-am considerat nedreptățită. Am încercat să-i arăt doamnei că a renunțat la un om de care ulterior ar fi avut nevoie. Arăt că nu am intervenit la nicio persoană pentru a o ajuta pe Eleonora Gavrilesc să obțină desfășurarea examenului de absolvire la Călan”.

Mocioalcă, Grindeanu și Popovici vor mai vorbi despre aceste lucruri. În sala de judecată de la Tribunalul Caraș-Severin!

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte senzaționale din dosarul de corupție de la „Carol Davila”!