Cu hașiș la colțul străzii

Tinerii reșițeni s-au uitat prea mult la filme. Aceștia au crezut că pot fuma hașiș la colțul casei și să treacă neobservați, dar au ajuns pe mâna jandarmilor.

Doi tineri în zona cartierului Muncitoresc au fost sesizați de jandarmi în urma comportamentului straniu al acestora. În momentul legitimizării persoanelor respective, jandarmii au observat că unul dintre tineri, în vârstă de 24 de ani, avea asupra lui o pungă cu hașiș. Acesta a declarat că își cumpărase drogurile din oraș pentru consum.

Potrivit comunicatului de presă din partea Jandarmeriei Caraș-Severin, oamenii legii au întocmit persoanei în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale, pentru comiterea infracţiunii de  „…cumpãrarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fãrã drept…” , dosarul fiind predat organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor.

Foto adevarul.ro