Bursa locurilor de muncă ocolite de şomeri!

La Reşiţa, cu o singură angajare s-a finalizat ieri Bursa generală a locurilor de muncă! La Băile Herculane, însă, cu 19 persoane încadrate instant…

Prima acţiune de acest fel organizată în 2018 de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a adunat laolaltă speranţele a 41 de angajatori din Reşiţa şi 12 din  Băile Herculane, care ofereau 157, respectiv 202 locuri de muncă.

Potrivit AJOFM, au participat 292 de persoane aparent interesate de găsirea unui loc de muncă, dintre care 214 la Reşiţa. La capătul zilei, 139 au fost selectate în vederea încadrării: 102 la Reşiţa, 37 la Herculane. Încadrate pe loc: 20, 19 dintre acestea în oraşul-staţiune.

„Persoana încadrată la Resita a ocupat un loc de muncă de dulgher, iar persoanele încadrate la Băile Herculane au ocupat locuri de muncă de cameristă (1), ospătar (5), bucătar (6), sortator produse (1), lucrător comercial (1), brutar (1), contabil (1), administrator pensiune (1), director hotel (1), muncitor necalificat (1)“, precizează Carla Goagă, consilier superior în cadrul AJOFM.

Locurile de muncă rămase vacante în urma Bursei vor putea fi consultate la sediul AJOFM din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17, precum şi la sediile agenţiilor locale din judeţ, unde vor fi emise repartiţii persoanelor ce întrunesc condiţiile impuse de angajatori.