„Mâncare sănătoasă, mâncare gustoasă de la noi de acasă”

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Mai mulţi elevi din Reşiţa au avut ocazia să guste din preparatele tradiţionale româneşti în cadrul acţiunii „Mâncare sănătoasă, mâncare gustoasă de la noi de acasă”, organizată vineri, la Şcoala Gimnazială nr. 7 din municipiu.

„Am organizat această manifestare sub egida Centenarului – Tradiţii româneşti. Ne-am gândit să dăm o notă de sărbătoare acestei acţiuni practice, pentru că cei mici s-au arătat interesaţi de acest fenomen, al gastronomiei tradiţionale. Prin urmare, am adus două doamne profesoare, care au venit însoţite de câţiva elevi îmbrăcaţi în costume populare, din Zăvoi şi Măgura, care au preparat sau au adus câteva feluri de mâncare tradiţională. Eu cred că manifestarea a fost o reuşită şi cred că, în acest fel, redevenim patrioţi pe plan local şi preţuim ceea ce ne-am lăsat strămoşii noştri, adică ceea ce este mai autentic, mai românesc”, a declarat Angelica Herac, din partea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, organizator al manifestării.

Acţiunea se înscrie în proiectul dedicat Centenarului – Tradiţii Româneşti/Educaţie prin cultură cu tineri şi pentru tineri – şi are ca obiective o mai bună cunoaştere a gastronomiei tradiţionale din Banatul de Munte, promovarea acesteia, afirmarea şi transmiterea acestei valori identitare tinerelor generaţii.

„Am pregătit mâncare tradiţională, ţinând cont că pe lângă grai şi port, şi mâncarea tradiţională se încadrează în această mare temă. Ne-am dori ca, pe lângă aceşti copii care şi-au amintit de bunicile lor, printr-un schimb de experienţă între cei care au trăit în mediul rural şi cel urban, să facem o punte, pentru a duce mai departe, pentru a păstra tradiţia şi, nu în ultimul rând, pentru a-şi respecta rădăcinile şi, implicit, bunicii. Unii sunt obişnuiţi cu aceste produse, însă sunt alţii care nu cunosc acest gust. Noi ne dorim ca după ce gustă aceste preparate, elevii să îşi dorească să le mai mănânce”, a precizat prof. Ramona Bogdan.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin, dr. fil. Ada D. Cruceanu, invitată la manifestare, le-a vorbit copiilor despre importanţa gastronomiei tradiţionale.

„Ca la bunica acasă ar putea fi motto-ul sub care se desfăşoară această întâlnire foarte importantă cu elevii ai Şcolii Gimnaziale nr. 7 din Reşiţa şi cei din comuna Zăvoi. Poate că, de acum, cei mici le vor cere părinţilor să gătească aşa cum se gătea în urmă cu sute de ani, prin părţile locului, de la mămăligă la mălai. Aici are loc şi o prezentare practică şi, cu siguranţă, copiii sunt încântaţi de ceea ce înseamnă tradiţie, de ceea ce înseamnă mâncare sănătoasă de la noi, de acasă”, a afirmat Ada D. Cruceanu.

Manifestarea a fost organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr. 7 din Reşiţa şi şcolile din comunele Zăvoi şi Marga. AGERPRES

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/