Voleibaliștii bănățeni înfruntă campioana en titre

Ultimul meci de volei din cadrul Diviziei A 1, de acasă, din acest tur de campionat se va desfășura sâmbătă la Caransebeș.

AS Volei Club Caransebeș va întâlni campioana României Tomis Constanța. Meciul va începe de la ora 18.00  în Sala Polivalentă Victoria din cartierul Pipirig. Potrivit antrenorului Valentin Pereu, echipa este pregătită să dea piept cu Tomisul.

Am avut o problemă de atitudine la Craiova, însă consider că băieții mei sunt iubiți de public și cu siguranță îi va susține spre cele trei puncte. Nu sunt imposibil de obținut, mai ales că toate ziarele scriu că la Constanța sunt probleme. Noi nu ne culcăm pe o ureche și vom munci pentru fiecare punct. Este ultimul meci din tur acasă și cu siguranță fanii apreciază eforturile noastre din acest campionat pentru obținerea a cât mai multe puncte. Este bine până acum, dar vrem mai mult și știu că se poate”, a menționat coordonatorul lotului gugulan, Valentin Pereu.

Caransebeșul este catalogat de către Federația Română de Volei ca fiind lotul care are cel mai numeros public din Divizia A 1. De aceea le mulțumim suporterilor pentru susținere”, ne-a declarat președintele AS Volei Club, Cristian Stepanescu.

Citește și : „N-a fost ziua noastră!“