Deşi majoritatea vânătorilor sunt pasionaţi de perfecţiunea actului în sine, există persoane care o fac din plăcerea de a petrece, motivat şi activ, o parte din timpul liber în mijlocul naturii. În cea de-a doua categorie intră şi Zvezdan Constantinovici, un vânător înrăit din Moldova Veche care, pentru a obţine prada, a învăţat că întâi trebuie să o respecte.
Crescut în satul Şuşca, la malul Dunării, şi în acelaşi timp înconjurat de un peisaj diversificat de floră şi faună, Zvezdan Constantinovici şi-a dat seama că în sufletul lui s-a dezvoltat uşor, uşor, o mare pasiune – vânătoarea. Aşa se face că, de mic copil, a început să zburde printre păşunile imense din Clisură, pentru a învăţa tainele acestui sport. Ca tot omul, a trecut întâi prin diferite etape ale vieţii. După ce a absolvit liceul silvic din Caransebeş şi postliceala la Timişoara, a urmat şi studiile superioare juridice în capitala Banatului. Chiar dacă acestea nu aveau nicio legătură cu pasiunea sa, în acelaşi timp, Zvezdan participa ca gonaci într-o grupă de vânătoare din Moldova Nouă, perioadă în care a învăţat foarte multe lucruri în de-ale vânătorii. Lucrurile au început să devină din ce în ce mai serioase pentru sârbul din Clisură odată ce a devenit membru vânător şi a păşit la prima partidă de vânătoare.
CITEŞTE ŞI: Poveştile vânătoreşti, pe ritmuri autohtone!
,,Mi-a plăcut de mic să vânez, în primul rând pentru că am crescut într-un loc deosebit, cu peisaje deosebite. Ţin minte că prima vânătoare a fost la raţe, în zona Piatra Albă, aproape de locul unde am crescut, după care am început să merg şi la mistreţi, căpriori, în funcţie de sezoane. De-a lungul timpului am constatat că plăcerea de a participa la o partidă de vânătoare nu înseamnă neapărat să omori un animal, ci să simţi toate acele momente, să treci prin ele şi să vezi cum se amplifică simţurile. Eu mă simt bine în mijlocul naturii, îmi place să observ că vânatul este foarte vigilent, atent, iar noi trebuie să îl respectăm ca să îl avem”, a declarat Zvezdan Constantinovici.
Vânătorul a urmat şi alţi paşi în acest domeniu. Din anul 1998 a fost paznic de vânătoare la Clubul de vânătoare şi pescuit din Moldova Nouă, iar din 2001 şi până în prezent este secretar la acelaşi club. Cert este că, în tot acest timp, Zvezdan a dobândit experienţă, iar acum nu scapă nicio ieşire la goană, bună dispoziţie şi poveşti din jurul mesei şi al focului de la finalul partidelor. ,,În general, îmi place că pot să vânez prin selecţie o anumită specie de animal, că pot să-l deosebesc, nu să împuşc orice îmi iese în cale. Este clar că fiecare sezon are farmecul lui. Pe lângă asta, fiecare sezon este şi o oportunitate unică de a petrece alături de prieteni momente memorabile la o partidă de vânătoare. De exemplu, cea mai plăcută partidă de vânătoare a fost pe Insula Ostrov, unde am vânat raţe şi când am vrut să ne întoarcem acasă nu am mai putut, pentru că, practic, am fost păcăliţi de vreme”, povestea vânătorul din Moldova Veche.
CITEŞTE ŞI: FOTO/VIDEO: Sârbii au dezvăluit secretele armonicii, ajunse dincolo de graniţe!
Zvezdan spune că, deşi Clisura Dunării deţine o suprafaţă foarte mare de păduri în care iubitorii acestui sport îşi pot desfăşura activitatea, el preferă să vâneze mai mult la Moldova Nouă şi Bigăr, zone deosebite, atât cu vânat mare, cât şi cu cel mic. Bineînţeles că nici celelalte locuri nu se lasă mai prejos. ,,Avem nenumărate zone în care putem vâna. Clubul de vânătoare din Moldova Nouă deţine şase fonduri de vânătoare cu aproximativ 63.000 de hectare de păduri şi păşuni. Contează să fii vânător adevărat şi să îţi placă ceea ce faci”, a adăugat sportivul. De-a lungul timpului, porcuşorii sălbatici sunt cei care au avut mari bătăi de cap din cauza împătimitului vânător. Asta, pentru că cel mai adesea mistreţii i-au căzut pradă în partidele organizate la malul Dunării. Dacă pasiunea de vânătoare nu ar fi crescut în sufletul lui, Zvezdan s-ar fi orientat către pescuitul sportiv recreativ sau, cel mai probabil, spre agricultură.
CITEŞTE ŞI: FOTO: O cărăşeancă l-a vrăjit pe Bregovici!