Ultima deplasare pentru ASU Poli, pe un terenul unei forțe a Ligii 2

ASU Poli Timișoara va juca penultimul meci oficial din 2019 pe terenul celor de la CS Mioveni. Se anunță un meci dificil, deoarece echipa din Argeș este pe loc promovabil după tur, locul 2. De aceea, antrenorul reșițean Tavi Benga a cerut ca plecarea spre județul Argeș să se facă de joi.

Benga spune că din vară, de când o antrena pe Ghiroda, era convins că Mioveniul va avea rezultate bune. ”Întâlnim o echipă care nu întâmplător este pe locurile fruntașe. În mare proporție, lotul de jucători joacă de mult timp împreună, este o echipă sudată, au jucători de calitate, este o echipă foarte bine balansată pe toate compartimentele. Au fotbaliști care au evoluat în Liga I, Dean Beța, Măzărache, Hergheligiu. Juniorii lor sunt buni, nu se vede că sunt juniori. Au un joc care poate pune probleme oricărei echipe și locul lor este pe deplin meritat. Asta nu înseamnă că mergem la Mioveni și cei de acolo vor avea un meci ușor. Prin mijloacele noastre vom încerca să aducem punct sau puncte. Mă așteptam de la începutul campionatului, chiar le spuneam unor antrenori din Liga 2. Mioveniul nu este o surpriză, este o echipă foarte bună, are un joc în viteză, sunt îndemânatici. Alături de UTA este principala favorită la promovare”, a a punctat Benga.

Vor lipsi sigur la meciul de la Mioveni Schieb și Manea, accidentați, dar și Dros, suspendat. Vor face deplasare Axente și Mera, deși sunt incerți, primul, din cauza unei contracturi, iar atacantul, din cauza unor probleme la o unghie. ”Ne așteaptă cel mai greu meci din ultima perioadă. Mioveniul este o echipă bună, au jucători cu experiență. Ei acasă joacă un fotbal agresiv, direct pe poartă. Va fi un meci destul de dificil, dar noi mergem acolo să luăm cele 3 puncte și noi să fim cei fericiți la final. Secretul pentru cea mai bună apărare este că suntem un grup unit. Jucătorii tineri ascultă jucătorii cu experiență și asta cred că face diferența față de alte echipe”, a precizat Mera.

Și mai tânărul Alexandru Cherecheș e de aceeași părere cu căpitanul. ”Suntem conștienți și noi că vom întâlni o echipă bună la Mioveni. Probabil, una dintre formațiile care este cel mai în formă. Au în componență jucători cu experiență care au activat la nivelul Ligii 1, dar asta nu nu ne sperie. Noi mergem la Mioveni încrezători să câștigăm și să continuăm parcursul bun din ultimele etape”, a precizat Cherecheș, care a spus că nu gândește la revanșă neapărat, după ce Mioveniul a bătut-o pe poli în prima etapă.

Partida de sâmbătă de la Mioveni începe la ora 11 și nu va fi televizată.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/