Poli și Benga vor să termine anul en-fanfare!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

ASU Poli Timișoara încheie sâmbătă meciurile oficiale cu un ultim joc cu Pandurii Târgu Jiu. Echipa din Oltenia trece printr-o perioadă neagră, pentru că este amenințată cu falimentul. Chiar și așa, alb-violeții vor să rămână concentrați!

Antrenorul reșițean al lui Poli spune că e important ca echipa să nu se relaxeze. „Ne așteaptă ultimul meci cu Pandurii, un meci foarte important pentru noi. Ne dorim foarte mult să încheiem cu o victorie și să menținem șirul din ultima perioadă, al rezultatelor pozitive. Nu este un meci ușor, chiar dacă întâlnim o echipă a Pandurilor care chiar trece prin momente mai dificile. Va fi un meci disputat, Pandurii sunt convins că vor da totul pe teren. Trebuie să fim mai motivați, dacă nu vom fi motivați, vom avea probleme. Le-am cerut jucătorilor să trateze meciul cu maximă atenție. Cele mai importante sunt cele 3 puncte, nu contează cum le luăm. Noi luăm meciurile la rând, indiferent că adversarul se numește Mioveni sau Pandurii. Călin Cojocaru este un antrenor care a lucrat în zonă mulți ani, a antrenat la Sebiș și Giarmata în Liga 3. Probabil cunoaște jucătorii, vom vedea dacă va reuși să ne blocheze sau să ne surprindă”, a precizat Octavian Benga.

La acest meci, sunt indisponibili Manea și Schieb, accidentați, dar și Bogdan Vasile, suspendat. Alin ignea crede și el că e importantă concentrare și merge mai departe de atât și punctează că e chiar cel mai important meci, deoarece ultima impresie contează. ”Avem poate cel mai important meci din acest sezon. Dacă nu câștigăm acum la sfârșit, nu avem nicio scuză. Trebuie să câștigăm. Pandurii nu au nimic de pierdut, vor juca până în ultima clipă. Au un antrenor tânăr, care vrea să demonstreze. El vrea să câștige aici, pentru că este timișorean. Nu îi doresc niciunui jucător să treacă prin ceea ce e la Pandurii, amenințare cu faliment. Sper să-și revină pentru că este o echipă de tradiție”, consideră jucătorul.

Clasamentul nu îl ”îmbată” pe Benga

untitled design set 970x90 px

În Liga 2, clasamentul e foarte echilibrat. ASU Poli e la 4 puncte de locul de baraj, dar nici zona retrogradării nu e îndepărtată. Benga știe că nu e loc de vise nerealiste. ”În general, sunt un tip realist. De cele mai multe ori e bine să-ți păstrezi echilibrul. Încercăm să aducem cele 3 puncte, să rămânem în prima parte a clasamentului. Dar să nu uităm că în urmă cu o lună, când am venit, eram în zona retrogradării. Trebuie să fim realiști, pentru că dacă nu suntem, putem avea surprize”, a precizat Benga.

Meciul dintre Poli și Pandurii începe sâmbătă la ora 14 pe Stadionul Știința.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/