Suspectul crimei de la ,,Riviera” vrea să fie judecat la fel ca poliţistul Cristian Cioacă!

Acuzat de omor şi ascunderea într-un loc încă neidentificat a cadavrului asociatului său Abel Apostol, Adrian Buleu solicită să părăsească arestul în care stă de mai bine de un an.

Între familiile Buleu şi Apostol a început un adevărat război al declaraţiilor. După ce Alina, soţia inculpatului, a rupt tăcerea şi l-a apărat pe acesta, dar în acelaşi timp a lansat o serie de acuzaţii la adresa familiei lui Abel Apostol, a venit replica lui Albert, fiul celui dispărut. Tânărul a dezvăluit anumite lucruri ce ar avea scopul de a împiedica punerea în libertate a lui Adrian Buleu, partenerul de afaceri al tatălui său, judecat pentru crimă. Răspunsul la aceste acuzaţii vine de la avocatul familiei Buleu, Cosmin Bolosin. ,,Am văzut ce a declarat fiul părţii vătămate în acest dosar. Cred că s-a ajuns prea departe cu declaraţiile, dar cu siguranţă sunt chestiuni personale care pe mine ca apărător nu mă privesc. Însă mi s-ar părea normal să aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că, cel puţin de când sunt eu apărător în acest dosar, de două termene de judecată, dosarul nu se tergiversează. Chiar la ultimul termen, apărătorii părţii vătămate şi-au asumat o cerere de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de omor în omor calificat şi, bineînţeles, făcut cu premeditare, acest lucru presupunând faptul că vorbim de o încadrare nouă, cu o pedeapsă mult mai mare, ce poate să ajungă până la detenţiunea pe viaţă. Era normal conform Codului de Procedură Penală ca noi, apărătorii, să putem cere un termen pentru apărare, fiindcă discutarea unei încadrări juridice nu se poate face în câteva minute, iar procedura penală ne dă dreptul să facem acest lucru. Nu putem vorbi în acest dosar despre o tergiversare”, a explicat Bolosin.

CITEŞTE ŞI: Dispariţia afaceristului arădean de la „Riviera” este o înscenare! Nu e nicio asemănare între cazurile Cristian Cioacă şi Adrian Buleu!

Ucigaşul afaceristului arădean Abel Apostol, pregătit să fugă din ţară şi să-şi schimbe identitatea!

Adrian Buleu, primul suspect în dispariția afaceristului arădean Abel Apostol: ,,Risc foarte mulți ani pentru o faptă pe care nu am comis-o!”

 

Simple supoziţii

Apărătorul lui Buleu spune că nu e vorba despre nicio întârziere a pronunţării sentinţei şi că toate acţiunile sale şi ale celuilalt avocat al inculpatului sunt permise de Codul Penal. ,,Ne-am permis să formulăm o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive, o cerere legală, pertinentă şi prevăzută de procedura penală, cerere ce ne-a fost respinsă. Inculpatul, pe tot timpul procesului penal, are dreptul de a cere să fie pus în libertate. Încă există prezumţia de nevinovăţie pe care inculpatul o are până la luarea unei decizii definitive în dosarul penal. Nu văd unde este tergiversarea procesului penal şi, mai mult decât atât, nu văd de ce s-ar putea încălca dreptul unui inculpat de a cere să fie pus în libertate doar pe simple supoziţii că acesta ar putea să plece din ţară. În rest nu doresc să comentez cele arătate de fiul părţii vătămate, deoarece nu fac parte din cadrul procesului penal pentru care eu sunt angajat ca apărător”, a mai spus Bolosin.

A stat prea mult în arest!

Asemănarea despre care se tot vorbeşte că ar exista în cazurile dispariţiilor fără urmă ale avocatei Elodia Ghinescu şi afaceristului arădean Abel Apostol este speculată de apărarea inculpatului, care cere judecarea lui în stare de libertate. ,,Potrivit practicii CEDO, durata rezonabilă a arestului preventiv nu poate fi de un an şi două luni. Mai mult, scopul măsurilor preventive este ca inculpatul să nu influenţeze cu nimic buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti. În momentul de faţă, probele în acest dosar au fost administrate, inculpatul nemaiavând cum să influenţeze buna cercetare judecătorească. Un alt aspect esenţial în opinia mea, aşa cum arăta şi distinsul fiu al părţii vătămate, făcând o paralelă la cazul Cioacă, acesta a fost pus în libertate şi cu o interdicţie mult mai uşoară, aceea a controlului judiciar, şi nu a părăsit teritoriul României şi nu s-a sustras cercetării judecătoreşti. Mi s-ar părea normal să nu fie încălcată durata rezonabilă a arestului preventiv şi, mai mai mult decât atât, a nu se confunda infracţiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată cu persoana inculpatului”, a motivat Bolosin cererea de înlocuire a măsurii preventive, care va fi judecată în zilele următoare de Curtea de Apel Timişoara.

 

Foto: www.arq.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/