Marian Pană a avut ocazia să-i vadă la lucru în acest sfârşit de săptămână şi pe jucătorii care au bifat mai puţine minute în tricoul roş-negru.
Metalul nu a jucat în etapa de campionat din weekend, prima a returului Ligii a II-a în Seria a II-a, deoarece ASA Tg. Mureș are doi jucători convocaţi la loturile naționale şi a solicitat amânarea deplasării în Valea Domanului. În aceste condiţii, Pană şi-a dorit un meci amical pentru ca elevii săi să rămână în priză. Iniţial s-a discutat despre un test cu fosta echipă a juniorilor Sportului Studențesc, însă problemele echipei din Regie au dus la anularea jocului. Oficialii clubului reşiţean s-au reorientat şi au aranjat un amical cu ocupanta locului trei din Liga a IV-a, Recolta Berzovia. Diferenţa de valoare a fost evidentă, Metalul impunându-se cu 8-0 (2-0).
Metalul a început cu Zăvoi – R. Cristian, Popescu, Potopia, Vătăjelu (cpt.) – Vasile, Breșneni, Vaștag, Szabo – Enciu şi Mureșan. Berzovia a rezistat până în momentul accidentării portarului Bogdan Cărămălău. Enciu a deschis scorul în minutul zece, iar Szabo a marcat pentru 2-0 după jumătate de oră de joc, acesta fiind şi scorul primei reprize. După pauză au apărut Plecanciuc, Potopia, Tomozei, Oară, Danci, Ștefan, Făgărășanu sau Staicu. Plecanciuc a făcut 3-0 în minutul 50, Potopia a reuşit şi el o dublă în numai zece minute. Alte trei goluri au fost marcate în ultimele 20 de minute, prin Oară, în minutul 72, Făgărășanu, în minutul 75, şi Plecanciuc, care a făcut la rându-i dubla cu o execuție superbă din afara careului, în minutul 86.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Teatrul de Vest din Reșița readuce, pe final de an, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „Lumea poveștilor”, care se va desfășura între 6 și 13 decembrie. Noua ediție...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Raluca Pantea |
05 December 2025
Encyclopædia Bannatica – 110 personalități care au modelat Banatul, în premieră într-o enciclopedie
Express de Banat |
05 December 2025
Dani Stanciu |
05 December 2025
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


SPECTACOLUL fara SPECTATORI este ca nunta fara nuntasi! Mai bine jucatorii resiteni faceau spectacol castigand cu ASA, cu Satu Mare, cu FC Olt, cu Valcea sau cu Bistrita nu intrun dezinformat si dezechilibrat amical fara spectatori….Spectacol a fost insa scalcirea numelui lui Potopea al carui alter-ego a aparut si dupa pauza!! Nu mai comentam greselile de genul “scorul si primei reprize“ sau “au aparut Plecanciuc…..sau Staicu“ Asa cum am promis iata configuratia clasamentului dupa 12 etape fara meciul Resitei amanat….
Gicule….esti mediocru rau, la fel ca tipul cu nume de condiment
Iata pentru bibliografia autorului articolului lotul de jucatori ai Metalului cu diacritice! De Pasti, Plecanciuc si Potopea asteapta cate un miel de la expressdebsnat!