Societatea de Transport Public Timișoara a reușit să intre în legalitate! După ce a fost amendată de OPC!

Timp de aproape trei luni, Societatea de Transport Public Timișoara nu a mai avut avizul legal pentru a verifica și repara tramvaiele, căile de rulare sau liniile de contact. De altfel, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a și amendat compania din subordinea Primăriei Timișoara care, până la urmă, a reușit să se pună la punct cu avizele necesare.

De luni, STPT are din nou avize valabile de la Autoritatea Feroviară Română (AFER). Noua autorizație are termen de valabilitate din 22 iulie 2019 până în 21 iulie 2024. Avizul dă dreptul SPTP pentru a face în continuare următoarele activități: reparația și întreținerea tramvaielor; construcţia, repararea şi întreţinerea liniei de contact a tramvaielor; construcţia, modernizarea, repararea şi întreţinerea căilor de rulare pentru tramvaie. Autorizația este importantă în contextul în care în Timișoara circulă și acum tramvaie donate din Germania, unele fabricate chiar în anii ’60! Primăria a început să cumpere tramvaie noi, cu fonduri europene, iar Robu spune că speră ca într-un an și jumătate să nu mai existe garnituri vechi pe trasee.

CITEȘTE ȘI: 100 de milioane pentru primele tramvaie noi! Pe ce rute vor circula?

De remarcat că Robu, altfel un contestatar vehement al șefului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor, Sorin Susanu, nu a avut altceva de făcut decât să recunoască faptul că amenda pentru STPT este justificată. Despre faptul că societatea de transport public nu a avut avizul prelungit edilul a spus că este o scăpare și a răspuns evaziv când a fost întrebat dacă vor exista sancțiuni. STPT este condusă de Nicu Bitea, consilier județean PNL, foarte apropiat de Robu. Când primarul a tăiat cablurile de Internet și TV din centru, Bitea îi monta casca!

CITEȘTE ȘI: Timișorenii scapă de tramvaiele vechi… în 2021!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/