Să facem cunoștință cu Parlamentul European! Patru tineri cărășeni, în vizită la Strasbourg

Peste 30 de tineri din 7 țări europene au participat recent la o simulare a Parlamentului European chiar în sediul de la Strasbourg. 

Pentru o mai bună cunoaștere a legislației europene, peste 30 de tineri din Germania, Franța, Italia, Suedia, România, Marea Britanie și Olanda au participat la simularea Parlamentului European. A fost vorba despre cea de-a doua mobilitate comună, în perioada 29 – 31 mai, la Strasbourg, Franța, parte a proiectului YourEP.

În luna noiembrie 2017, participanții au învățat, la Bruxelles, ce înseamnă Parlamentul European și cum funcționează, astfel că, timp de 3 zile, la Strasbourg, aceștia au reușit să pună în practică cele învățate.

CITEȘTE ȘI: Simularea Parlamentului European și distracție la săniuș pe marea înghețată

Asociația Nevo Parudimos din Reșița a participat în calitate de partener cu o delegație de 4 persoane (un coordonator și 3 tineri participanți), aceștia din urmă pregătindu-se pentru rolurile de membru în Parlamentul European. Participanții au învățat ce înseamnă să fii un astfel de membru, care sunt atribuțiile, cum funcționează procesul de luare a deciziilor la nivelul Parlamentului European și au putut vizita frumoasa clădire în toată splendoarea ei.

„Obiectivul principal a fost acela de a face simularea incluzivă, accesibilă și cât mai informală posibil pentru tinerii care nu sunt familiarizați cu Parlamentul European. Aceasta a fost, desigur, doar o simulare, însă proiectul YourEP le-a oferit o învățătură informală participativă privind modul în care funcționează legislația UE și o încurajare a implicării în proiectul european în calitate de cetățeni. Datorită participării active și a metodelor adaptate, proiectul a fost un succes și toți participanții, în ciuda mediilor de proveniență și a culturilor diferite, au reușit să interacționeze, să lucreze împreună și să ajungă la un rezultat impresionant încorporând motto-ul UE «United in Diversity»”, spun reprezentanții Nevo Parudimos.

Cu acest prilej, participanții au luat parte și la cel mai mare eveniment european – European Youth Event – unde au fost înscriși peste 9.000 de tineri de pe bătrânul continent și nu numai, membri și reprezentanți ai Parlamentului European, activiști în domeniul tineretului și numeroși experți pe temele seminariilor organizate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/