Romsilva contraatacă: Pădurile din P.N. Semenic – Cheile Carașului sunt tăiate ca la carte!

Petiția online privind salvarea Parcului Național Semenic – Cheile Carașului conține informații false, consideră conducerea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva!

Reacția Romsilva vine după ce senatorul USR Mihai Goțiu a anunţat depunerea la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat a primelor 7.148 de semnături strânse în cadrul campaniei Declic „Salvăm Parcul Național Semenic – Cheile Carașului”.

CITEȘTE ȘI: Peste 7.000 de semnături pentru salvarea Parcului Național Semenic – Cheile Carașului au ajuns la Comisia pentru cercetarea abuzurilor de la Senat!

„Planul de Management al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului a fost întocmit de specialiști, a fost supus dezbaterii publice, a fost avizat favorabil de Consiliul Științific al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului în 18 mai 2018, fiind apoi depus la autoritățile de mediu, conform legislației în vigoare. Planul de Management depus deja la autoritățile de mediu prevede creșterea cu aproximativ 10% a suprafațelor zonelor de protecție strictă și integrală, până la 12.421,4 hectare. Prin lege, parcurile naționale au o zonare internă, zone de protecție strictă și integrală, unde lucrările sunt interzise, și zone de conservare durabilă“, transmite Romsilva, printr-un comunicat al Biroului de presă. 

Lucrările silvice în Zonele de Conservare Durabilă sunt strict reglementate prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, prin articolul 22 alin.(8) lit. J. Așadar, subliniază reprezentanții regiei naționale, aceste lucrări silvice strict reglementate în Zonele de Dezvoltare Durabilă sunt legale: Autoritățile de mediu au efectuat în ultimii doi ani mai multe controale în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, nefiind constatate încălcări ale legislației de mediu“.

Romsilva recunoaște că organizația International Union for Conservation of Nature (IUCN) recomandă suprafețe de protecție strictă și integrală de până la 75% în parcurile naționale, dar reprezentanții regiei subliniază că e vorba doar de o recomandare! 

„În interiorul parcurilor naționale se află numeroase comunități locale cu o existență îndelungată, iar ideea de a majora la 75% zonele de protecție integrală, unde nu au existat intervenții ale omului de-a lungul timpului, așa cum recomandă organizația IUCN, nu este una realizabilă, aceste zone neatinse de om neexistând în interiorul parcurilor respective. Aplicarea unei asemenea recomandări ar afecta grav numeroasele comunități locale existente pe raza parcurilor naționale“, se spune în comunicatul de presă.

CITEȘTE ȘI: Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, transformat într-un uriaș abator de păduri! Mihai Goţiu: „Intențiile malefice ale Romsilva sunt dincolo de orice dubiu!“

Romsilva, după cum susține, a încercat să realizeze, cu ajutorul specialiștilor Universității Transilvania din Brașov, studii pentru majorarea suprafețele incluse în zonele de protecție a parcurilor naționale, în conformitate cu recomandările IUCN. Cei de la „Transilvania“ au transmis recent Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva că nu au reușit în acest demers, motivând că „mărirea la 75% a Zonelor de Protecție Integrală prin includerea forțată a unor suprafețe afectate de activități antropice din trecut ar încălca tocmai cerința IUCN pentru că ponderea suprafețelor antropizate care ar intra în componența Zonelor de Protecție Integrală ar fi mult peste 25%” și că „o astfel de acțiune nu are nicio bază științifică, deoarece valoarea zonei din perspectiva biodiversității – ca să justifice includerea în Zone de Protecție Integrală – nu se face peste noapte doar prin impunerea restricțiilor totale. Mai mult decât atât, oprirea activităților tradiționale în etajul pădurilor duce, în general, la scăderea biodiversității prin succesiune rapidă spre ecosisteme închise”, informează Romsilva.

„În concluzie, specialiștii Universității Transilvania din Brașov au comunicat Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva că o creștere a Zonelor de Protecție Strictă a unor zone gospodărite anterior, în deceniile trecute, «pe baza interpretării eronate a ghidului IUCN este complet greșită, încălcând de fapt chiar recomandarea IUCN. Ea are afecte adverse principiilor de conservare a biodiversității și tradițiilor locale, obiective primordiale ale ariilor protejate în cauză». Cele 12 parcuri naționale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva au o suprafață cumulată de 307.461 hectare, din acestea, 147.566,8 hectare aflându-se în Zone de Protecție Strictă și Integrală și 159.894,2 hectare în Zona de Conservare Durabilă“, mai transmite Biroul de presă al Romsilva.

Concluziile Regiei Naționale a Pădurilor

În prezent, pădurile din România adăpostesc cea mai bogată, dezvoltată și echilibrată faună din Europa, cu cele mai mari populații de urși, lupi și râși, conchide Romsilva, iar România deține cele mai întinse suprafețe de păduri virgine și un sfert din pădurile valoroase de fag înscrise în Lista Patrimoniului Mondial Natural al UNESCO din Europa.

Aproape 85% din pădurile virgine introduse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine și peste 95% din pădurile UNESCO la nivel național sunt păduri de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în condițiile în care pădurile proprietatea publică a statului reprezintă mai puțin de jumătate din pădurile țării, restul aflându-se în alte forme de proprietate și administrate de către alte entități silvice. Aceste realități contrazic logic toate acuzațiile nefondate privind proasta administrare sau distrugeri. Toate acestea sunt dovezi clare ale administrării responsabile ale ariilor naturale protejate și ale unui management durabil al pădurilor de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, precum și implicare pentru protejarea biodiversității“, se mai subliniază în comunicatul de presă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/